Condescu a pierdut bătălia cu asociații Pandurii pentru cele două milioane de euro. Decizia instanței!

565

După executarea, nedefinitivă, obținută în justiție de administratorul special al Clubului de Fotbal Pandurii Târgu-Jiu, împotriva asociaților acestuia, bucuria celui mai interesat creditor, Marin Condescu, este umbrită de o ală decizie a instanței de judecată prin care, deocamdată, a fost amânată obligarea entităților publice și economice la plata a două milioane de euro și executarea conturilor acestora. Cererea de suspendare a executării a fost introdusă de CEO și judecată în regim de urgență, iar decizia, favorabilă companiei, va rămâne valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.

Judecătoria Târgu-Jiu a admis, ieri, cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de Complexul Energetic Oltenia SA în contradictoriu cu Clubul de Fotbal Pandurii Târgu-Jiu. Judecătorii au dispus suspendarea execută până la soluționarea definitivă a dosarului.
Trebuie menționat că la data de 12 decembrie 2017, Clubul de Fotbal Pandurii Târgu-Jiu a chemat în judecată membrii asociați pentru ca, printr-o hotărâre a instanței, să-i oblige pe aceștia să-și plătească sumele restante provenite din cotizația de asociați ai clubului, prevăzută în protocoale, respectiv banii neachitați stabiliți prin acorduri de finanțare.
Pe 12 iulie a.c., Tribunalul Gorj a admis, pe fond, acțiunea formulată de Clubul Pandurii împotriva asociaților săi și a obligat CEO să plătească 6.398.608 lei, Consiliul Local Târgu Jiu – 2.090.028 de lei, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia cu 414.525 de lei, iar Consiliul Judeţean Gorj – 512.303 lei, despăgubiri reprezentând contravaloarea cotizaţiei cu dobânda legală şi indicele de inflaţie către clubul sportiv.
Asociații au atacat decizia la Curtea de Apel Craiova, dar dosarul nu a primit încă termen, însă, între timp, Clubul Pandurii, prin administratorul special, la îndemnul principalului creditor, Marin Condescu, intenționa să execute conturile asociaților, demersul acestora fiind stopat tot de instanța de judecată care a dispus suspendarea executării.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here