Condescu: “Nimic nu e ilegal la Pandurii”

153

Marin Condescu a făcut publice ieri la prânz, într-o conferinţă de presă, mai multe documente financiar-contabile ale Clubului Pandurii Târgu-Jiu pentru a arăta că nu ascunde niciun document, aşa cum a fost acuzat de reprezentantul principalului finanţator al echipei, Complexul Energetic Oltenia, al cărui manager privat, Laurenţiu Ciurel, a depus o plângere la IPJ Gorj solicitând o anchetă în acest sens. Poliţişti şi comisari de la Garda Financiară chiar au mers, miercuri, la Club pentru a ridica documente în acest sens, documente pe care ieri preşedintele echipei le-a făcut publice pentru toată lumea.

Condescu a declarat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie la Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, că pune la dispoziţia presei raportul cenzorilor, un raport al unor experţi contabili, precum şi raportul administratorilor pe anul 2012, în speranţa că, astfel, Laurenţiu Ciurel va lua act de documentele respective. Marin Condescu a menţionat că reprezentantul CE Oltenia în Consiliul de Administraţie al clubului, Ion Pisc (director al Termocentralei Rovinari), este în posesia acestor documente de mai mult timp şi, ca urmare, nu crede că Laurenţiu Ciurel nu are cunoştinţă de existenţa lor.
„Niciuna din acţiunile pe care clubul le-a făcut în 2012, în 2011 şi până în 2004 şi chiar mai în urmă, dacă doriţi, nu îmbracă o formă penală. În toţi aceşti ani am luat licenţa anual, iar administrativ şi financiar nu au fost probleme, iar pe 2012 clubul a încheiat anul cu un profit de peste 3 milioane de lei. Şi ca să fiu sigur că aceste documente ajung şi la domnul Ciurel am decis să le pun la dispoziţia dumneavoastră, fiindcă transparenţa din partea noastră a fost totală”, a declarat Condescu, care a solicitat aceeaşi transparenţă şi din partea conducerii CE Oltenia, pe care a acuzat-o că nu a pus la dispoziţia sindicatelor pe care le conduce niciuna din hotărârile luate, sindicatele constatând direct consecinţele acelor decizii.
Marin Condescu a reafirmat că echipa de fotbal nu va mai primi anul acesta finanţare din partea CE Oltenia, deşi, miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul privat Laurenţiu Ciurel declarase că unitatea pe care o conduce îşi va onora pe mai departe obligaţiile financiare pe care le are faţă de club. Condescu a menţionat că echipa va câştiga suficienţi bani din drepturile de televizare a meciurilor din campionatul intern încât să nu depindă de banii Complexului Energetic Oltenia. „Din contractul cu televiziunile clubului îi revin 3.1 milioane de euro, bani suficienţi pentru a reuşi singuri, fără a mai face apel la finanţarea care vine din partea Complexului Energetic Oltenia, având în vedere situaţia dificilă cu care se confruntă unitatea. Nici nu vreau ca la un moment dat unii oameni neplătiţi de 3-4 luni să spună că sunt neplătiţi pentru că banii au ajuns la club”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu.
Marin Condescu a mai menţionat că îşi doreşte foarte mult în perioada următoare o calificare a echipei în grupele Europa League, fapt care ar asigura ulterior echipei venituri de câteva milioane de euro, ceea ce ar face-o şi mai independentă din punct de vedere financiar. În plus, acesta consideră că o calificare a echipei în grupele Europa League ar creşte cota de transfer a unor jucători pe care echipa îi are disponibili în acest sens.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here