Condamnați pentru un scandal de pomină

183

Verdict al magistraților într-un dosar în care nu mai puțin de 15 tineri au fost trimiși în judecată și condamnați acum pentru implicarea într-un scandal, ce a avut loc, anul trecut, într-un club din Novaci. În urma acelui scandal un tânăr a fost înjunghiat, agresorul său fiind judecat în prezent la Tribunalul Gorj într-un alt dosar, separat de cel actual. Gheorghe Boris este aproape de o sentință în dosarul tentativei de omor, dar acum a aflat și pedeapsa pe care a primit-o alături de amicii săi pentru întreg scandalul din clubul novăcean. “Stabileşte pentru inculpatul Gheorghe Boris pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. 1 Cod Penal, 3 (trei) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 Cod Penal şi 6 (şase) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prevăzută de art. 372 alin. 2 Cod Penal. În baza art. 38 alin. 1 Cod Penal contopeşte pedepsele şi stabileşte pedeapsa rezultantă de 8 (opt) luni închisoare”, a decis Judecătoria Novaci.Pentru încăierare și tulburarea liniștii și ordinii publice, alți 12 inculpați din dosar au primit pedepse de câte 4 luni închisoare. Niciunul din cei 13 nu va ajunge însă în spatele gratiilor pentru că executarea a fost suspendată și înlocuită cu un termen de supraveghere de câte 2 ani. În acest interval de timp toți cei 15 inculpați trebuie să fie la dispoziția autorităților judiciare și să își justifice banii din care își asigură existența. Instanța le-a interzis acestora ca în perioada de 2 ani să mai frecventeze baruri sau localuri publice. Decizia instanței îi vizează și pe 2 minori, implicați și ei în scandalul din februarie anul trecut, pentru ei pedeapsa fiind aceea ca pe parcursul a 4 luni să participe sub coordonarea Serviciului de Probațiune Gorj la „măsura educativă a stagiului de formare civică”. Verdictul nu este definitiv.
Gelu Ionescu

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here