Condamnați după ce au furat cărbune de la CEO!

7

Doi bărbați din Mătăsari au fost găsiți vinovați de magistrații Judecătoriei Motru pentru că au furat cărbune din vagoane care transportau lignit din Cariera Jilț Sud a Complexului Energetic Oltenia. Nicolae Dragotă și Aurelian Pătru Olariu au fost prinși în flagrant în noaptea de 27/28 septembrie 2022, după ce aruncaseră bulgări de cărbune din vagoane. Niciunul dintre ei nu știa că telefoanele le sunt monitorizate, iar după ce au cărat cu mașina o tonă și jumătate de lignit au intervenit polițiștii care i-au săltat și i-au dus la secție.
Alte 1500 de kg de cărbune au rămas pe lângă vagoanele din care fuseseră aruncate, inculpații nemaiapucând să le transporte. Unul dintre ei este recidivist, având o condamnare anterioară pentru fapte similare, acum riscând să ajungă în spatele gratiilor dacă verdictul rămâne nemodificat. „Stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului DN pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat(…). Amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. (…)Condamnă inculpatul OPA la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat(…) constată concurentă fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală 61 din 30.03.2023 dată în dosarul 3556/263/2022, aşa cum a fost modificată prin decizia penală 1681/19.10.2023 a Curţii de apel Craiova cu fapta din prezenta cauză . (…)Va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare”, a decis Judecătoria Motru.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.