Condamnați după ce au dat țepe pe internet

943

Curtea de Apel Craiova a dat sentința definitivă în cazul mai multor indivizi trimiși în judecată de DIICOT Gorj într-un dosar în care aceștia sunt acuzați că au accesat ilegal conturile câtorva sute de cetățeni străini și au dat diverse comenzi pe internet, plătind cu cardurile străinilor. Daniel Raul Joenel a fost cap de afiș în dosarul respectiv, el fiind cel care învârtea toate afacerile de acest gen din zona Motru. Individul a fost cel care a reușit să contacteze în țară diverse alte persoane interesate de acest gen de “afacere”, dispuse să îl ajute în accesarea ilegală a conturilor bancare sau în ridicarea mărfurilor comandate pe internet și plătite cu banii luați din conturile respective. Marfa era livrată prin curierat, cel mai adesea, iar Joenel le comanda și prietenilor săi ce își doreau aceștia. Acum magistrații din Bănie au decis condamnarea lui la 2 ani și 10 luni închisoare cu executare, în condițiile în care, pe fond, la Tribunalul Gorj, primise aproape la jumătate.O altă pedeapsă majorată de judecători a fost cea dispusă pentru Viorel Marius Farcaș, recidivist, care mai avea o sentință anterioară cu suspendare din partea Tribunalului Prahova. Ambele pedepse au fost contopite și a rezultat acum o pedeapsă finală de 4 ani și 9 luni, care este cu executare. Pentru ceilalți membri ai grupării au rămas valabile pedepsele stabilite de judecătorii Tribunalului Gorj, toate fiind cu suspendare. Cei mai mulți dintre inculpați au un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care trebuie să fie la dispoziția organelor judiciare. “Obligă apelanţii inculpaţi Joenel Daniel Raul, Farcaş Marius Viorel, Biriş Andrei- Cristian, Pigulea Marcel- Aurelian, Marichescu Cosmin-Florentin, Simoaica Ion-Robert şi Bosoancă Dragoş-Adelin la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 500 lei fiecare. Obligă apelantul inculpat Iurov Cristian la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 100 lei”, a mai decis Curtea de Apel Craiova. În privința prejudiciului de circa 100.000 euro, banii rămân pierduți pentru că niciunul dintre inculpați nu a fost obligat la plata unor eventuale despăgubiri. O companie din Statele Unite ale Americii care ceruse daune în instanță nu a obținut nici un dolar despăgubire pentru că, în afară de cererea depusă, nu a prezentat și alte documente cu care să își justifice pretențiile și, ca urmare, cererea i-a fost respinsă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here