Condamnat pentru uciderea involuntară a unui biciclist

1655

Un localnic din Drăguțești a fost găsit vinovat de judecători pentru moartea unui consătean de-al său, produsă în urmă cu mai bine de 3 ani. Alexandru Vlădău a venit pe 13 octombrie 2017 să ajute cu drujba la tăierea unor arbori din parohia bisericii Cârbești, unii dintre copaci aflându-se în vecinătatea drumului ce trece prin sat. Întâmplarea a făcut ca un localnic să vină cu bicicleta chiar în timp ce bărbatul dobora un arbore. Evident că biciclistul nu a mai avut cum să evite impactul cu copacul, ulterior omul fiind proiectat pe șosea. Loviturile suferite s-au dovedit a fi fatale, conform documentelor de la dosar. Inculpatul a menționat că ar fi pus două persoane în drum pentru a-i avertiza pe trecători, în special pe șoferi, să circule cu atenție, dar, cel mai probabil, biciclistul nu a auzit eventualele avertismente și s-a dus direct în arborele care în acel moment era în cădere. Incidentul s-a produs pe un drum în pantă, așa că victimei i-ar fi fost oricum destul de dificil să oprească bicicleta la timp și să evite impactul cu arborele. Instanța a stabili ca inculpatul să fie condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni. Pe perioada acestui termen inculpatul trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la școala din localitate sau la Primăria Drăguțești. El are obligația și să anunțe orice plecare de la domiciliu mai mare de 5 zile, precum și sursele de câștig pe care le are pentru a-și asigura existența. Judecătorii au decis și ca rudele bărbatului decedat să primească despăgubiri de la inculpat, sumele nefiind deloc unele de neglijat. Astfel fiica celui decedat ar urma să fie despăgubită cu suma de 40.000 de lei, iar alte două rude ale bărbatului ar urma să primească și ele câte 30.000 de lei. Instanța a decis și despăgubiri civile de circa 20.000 de lei, inculpatul având obligația să achite și statului 3000 de lei cheltuieli judiciare. Pentru a plăti aceste sume judecătorii au menținut sechestrul asigurator pe averea inculpatului, în cuantum de 140.000 de lei, după cum se arată în sentința care nu este definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here