Condamnat pentru pornografie infantilă!

1162

Tribunalul Gorj a dispus condamnarea unui individ care anul trecut a ajuns și în spatele gratiilor pentru 24 de ore într-un dosar de pornografie infantilă. Aceasta nu este însă singura acuzație pentru care Adrian Deaconu a fost găsit vinovat. El a primit pedepse și pentru comiterea infracțiunilor de act sexual cu un minor și șantaj. Toate au fost contopite într-una singură, după cum reiese din decizia magistraților. „Contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni (patru ani şi patru luni) închisoare în regim de detenție”, se arată în hotărârea care nu este definitivă. Decizia a fost luată în contextul în care inculpatul a recunoscut faptele în fața instanței și, astfel, a beneficiat de clemența legislației. Prin sentința respectivă magistrații i-au interzis o serie de drepturi civile, el neavând voie să comunice cu victima sa ori cu membrii familiei acesteia. Nu are, de asemenea, dreptul de a se apropia de „locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfășoară activităţi sociale, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, ce va începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”. Instanța a dispus și confiscarea de la inculpat a unei tablete și a unui telefon mobil, precum și a unui card de memorie pe care anchetatorii au descoperit filmulețe cu minori în ipostaze indecente. Inculpatul trebuie să mai suporte și 1500 de lei cheltuieli de judecată către statul român, el având posibilitatea să conteste sentința pronunțată împotriva sa, ceea ce va face ca procesul să se mute anul viitor la Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here