Condamnat pentru furtul a 100 de tone de motorină de la CEO!

774

Verdict al Judecătoriei Târgu-Jiu în dosarul în care procurorii au anchetat dispariția în urmă cu câțiva ani a unei cantități de peste 100 de tone de motorină dintr-un depozit al Complexului Energetic Oltenia. Furtul s-a produs la termocentrala Turceni, iar gestionarul depozitului, Ilie Berele, a fost găsit vinovat acum de dispariția unei cantități atât de mari de combustibil. El a fost condamnat acum la 3 ani de închisoare cu executare în regim privat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. Din pedeapsă i se deduce însă perioada de circa 3 săptămâni pe care a petrecut-o în arest preventiv în vara lui 2015. În plus, inculpatul are de achitat și un prejudiciu uriaș, pe care, probabil, cu greu îl va putea achita. “Deduce din durata pedepsei perioada de totală de 21 de zile, respectiv reţinerea de 24 h, luată prin ordonanţa din data de 02.06.2015 şi durata arestării preventive luată prin încheierea nr. 43 din 03.06.2015 a Judecătoriei Tg-Jiu, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Berele Ilie pentru o perioadă de 20 zile începând cu data de 03.06.2015 până la data de 22.06.2015. Admite acţiunea formulată de partea civilă SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA Sucursala Electrocentrale Turceni şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei ce constituie prejudiciul total constatat de comisia de inventariere conform adresei nr. 33163 din 03.12.2013 în cuantum de 774847,38 lei, sumă cu care SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA Sucursala Electrocentrale Turceni s-a constituit parte civilă în procesul penal”, se arată în decizia magistraților gorjeni. În dosarul în care Berele a fost condamnat au mai fost trimiși în judecată alți 10 angajați ai Complexului Energetic Oltenia, dar niciunul dintre aceștia nu a fost găsit vinovat. Toți au fost acuzați de neglijență în serviciu și toți au primit acum achitare. Decizia a fost dată în baza unei hotărâri de anul trecut de la Curtea Constituțională cu privire la modul în care trebuie legiferat abuzul în serviciu și faptele de acest gen. Angajații achitați au încălcat doar norme interne ale CEO, nu vreo lege, ca în cazul lui Berele și, ca urmare, ei pot respira ușurați, deși până la finalul procesului mai e cale lungă. Decizia de acum nu e definitivă, putând fi contestată, caz în care procesul se va muta la Curtea de Apel Craiova.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here