Condamnat la patru ani şi 8 luni de închisoare pentru tâlhărie

274

CatuseUn tânăr de 27 de ani din Târgu-Jiu va sta aproape cinci ani în spatele gratiilor pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Târgujianul a fost încarcerat în Arestul IPJ Gorj, urmând a fi transferat în Penitenciar pentru a-şi executa pedeapsa.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat un tânăr în vârstă de 27 de ani din Târgu-Jiu, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. La sfârşitul lunii decembrie 2010, tânărul a fost reţinut după ce, împreună cu un prieten, au agresat un bărbat şi i-au furat 500 de lei şi două telefoane mobile. Victima a anunţat imediat poliţia, iar cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe numele lor fiind ulterior emise mandate de arestare preventivă. “În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 27/28.12.2010, victima, împreună cu alte 5 persoane, a consumat băuturi alcoolice la un bar situat pe raza comunei Logreşti. De aici, a plecat cu autoturismul proprietate personală, fiind însoţit de doi dintre bărbaţii cu care consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, ajunşi pe raza comunei Hurezani, într-o zonă nelocuită, cei doi bărbaţi care îl însoţeau l-au deposedat prin violenţă, de cele două telefoane mobile şi suma de bani. Continuând investigaţiile, poliţiştii au stabilit că victima s-a aflat în bar şi a consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul L.P. şi alţi patru gorjeni. Având în vedere că din cercetările efectuate în colaborare cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Gorj s-a stabilit că victima a fost deposedată de respectivele bunuri de către L.P. şi D.G., de 22 ani, din comuna Berleşti, pe numele acestora au fost emise ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. La acea dată, poliţiştii i-au prezentat pe L.P. şi D.G. cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, instanţa de judecată dispunând arestarea suspecţilor pe o perioadă de 20 zile”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. L.P. a fost condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru tâlhărie. Târgujianul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca în perioada următoare să fie transferat în Penitenciar, unde îşi va executa pedeapsa.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here