Condamnat după ce a fost găsit beat la volan și fără permis

1238

Un gorjean care s-a urcat la volan fără să aibă permis de conducere, dar fiind sub influența băuturilor alcoolice, are de acum încolo probleme în cazier. Judecătoria Novaci l-a găsit vinovat pe Cosmin Oprea pentru acuzațiile formulate de procurori la adresa sa și a decis, ieri, să îl condamne pe acesta la câte 9 luni de închisoare pentru fiecare acuzație în parte. „Stabileşte pedepsele de: nouă luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,(…) şi nouă luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere(…) pedeapsa finală stabilită,(…) fiind de un an închisoare (9 luni + 1/3 din 9 luni) în sarcina inculpatului OPREA COSMIN. În baza art. 83 alin. 1 şi 3 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în decizia judecătorilor.
Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, să anunțe orice plecare de la domiciliu mai mare de 5 zile și să justifice sursele de existență pe care le are.
Sentința nu este una definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here