Condamnat cu suspendare pentru “act sexual cu un minor”

661

Un gorjean, trimis în judecată pentru fapte care nu ar trebui să îl facă prea mândru, a fost condamnat de magistrați la o pedeapsă cu suspendare. Ilie Simescu a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, fiind trimis în judecată de procurori în cursul primăverii. Procesul său a durat fix două termene, la al doilea magistrații dispunând condamnarea acestuia cu suspendare. “Condamnă inculpatul Simescu Ilie la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu.
Magistrații au decis că dacă tot îl lasă liber pe inculpat să îl pună măcar la muncă și, ca urmare, l-au condamnat la obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria sau școala din Godinești. Judecătorii i-au interzis acestuia să comunice cu victima sa și l-au obligat la plata unor daune morale. “Admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile Udrescu Andreea-Elisa, prin reprezentant legal Udrescu Victor Alin, suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru partea civilă în cursul urmăririi penale rămânând în sarcina statului”, a decis instanța, inculpatul trebuind să suporte 1000 de lei și cheltuieli de judecată către victima sa.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here