Unul dintre oamenii de afaceri din județ abonat de-a lungul anilor la contractele cu companiile miniere din Valea Jiului și Oltenia a aflat, ieri, verdictul în dosarul de evaziune fiscală în care a fost trimis în judecată alături de alți colaboratori de-ai săi. Gheorghe Coiculescu a fost trimis în judecată anul trecut, dar procesul efectiv a început de abia în 2020. Atunci judecătorii au intrat în grevă, iar apoi a venit starea de urgență, așa că judecata s-a amânat până acum. Inculpatul a recunoscut faptele și pentru că a achitat integral și prejudiciul imputat de procurori s-a ales cu o amendă penală de 500 de lei. El a fost acuzat de comiterea a 63 de acte materiale, alături de firma sa, care și ea a fost acum pedepsită de judecători. „Condamnă pe inculpata persoană juridică SC Gamiatricos Com Srl Bucureşti (fostă SC Ginard Com Srl Tg. Jiu), reprezentată de mandatar Săvescu Maria Valentina, la 2500 de lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Aplică inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a obligării de a difuza hotărârea de condamnare, prevăzută de art. 531 alin. 3 lit. e C.pen. din 1968. În baza art. 717 C.pen. din 1968, hotărârea de condamnare va fi difuzată în extras într-un cotidian local, o singură dată, pe cheltuiala inculpatei persoană juridică”, au decis judecătorii. Alți colaboratori ai lui Coiculescu au primit și ei pedepse, dar nu la fel de blânde, dat fiind faptul că aceștia aveau alte probleme în cazier, iar acum acestea le-au încurcat socotelile. Daniel Octavian Ciobanu a fost condamnat pentru complicitate la doi ani de închisoare, la această pedeapsă adăugându-se și o amendă penală de 1800 de lei primită anterior pentru abandon de familie. Executarea pedepsei a fost suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de patru ani, în timp ce un alt complice, Mircea Pleșu, a primit trei ani de închisoare. Acesta mai avea însă în cazier doi ani cu suspendare dintr-o condamnare anterioară, iar acum judecătorii Tribunalului Gorj au dispus contopirea pedepselor într-una de 3 ani, a cărei executare a fost înlocuită cu un termen de încercare de șase ani. Judecătorii au dispus și anularea celor 63 de facturi fictive înregistrate în contabilitatea firmei în anul 2012 și pentru că prejudiciul a fost achitat nu au fost de acord cu luarea măsurilor asiguratorii față de inculpați. „Constată recuperat integral prejudiciul penal, în cuantum de 424.928 de lei, din care 256.904 lei reprezintă TVA, iar 168.024 lei reprezintă impozit pe profit. Constată recuperate integral accesoriile calculate până la data achitării integrale a debitului principal, reprezentând dobânzi/majorări şi penalităţi de întârziere în cuantum de 121.696 de lei, din care 71.935 de lei în cazul TVA, iar 49.761 de lei în cazul impozitului pe profit. Respinge acţiunea civilă formulată de Statul Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj în contradictoriu cu inculpaţii Coiculescu Gheorghe, Ciobanu Daniel Octavian, Pleşu Mircea şi inculpata/parte responsabilă civilmente Sc Gamiatricos Com Srl Bucureşti (fostă SC Ginard Com Srl Tg. Jiu)”, se arată în decizia instanței. Tot aici judecătorii menționează și că toți cei condamnați nu vor mai putea să se ocupe de afaceri în perioada următoare, sentința nefiind însă una definitivă. „În baza art. 12 din legea 241/2005, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, copie de pe dispozitiv se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Stabileşte cheltuieli judiciare în cuantum de 2000 de lei”, au hotărât magistrații.
Gelu Ionescu