Condamnări în dosarul Tech Safety! Afaceristul Floarea: bani de dat înapoi plus trei ani și jumătate cu executare

1029

Primul verdict în dosarul ce vizează afacerile derulate de o fostă firmă din Târgu-Jiu a omului de afaceri Dan Floarea, cu o companie de stat, a fost pronunțat la sfârșitul săptămânii trecute. Instanța de judecată nu a publicat deocamdată decizia magistraților, dar informațiile publice pe acest subiect arată că afaceristul gorjean a primit o pedeapsă cu executare, la fel ca și nașul său, fostul senator și consilier prezidențial Cătălin Voicu. Cei patru inculpați din dosar, Voicu, Floarea, Măruță și Coroiu, mai trebuie să restituie prejudiciul stabilit de procurori în dosar, de peste cinci milioane de lei.

Cel din urmă nu va intra însă la pușcărie pentru că executarea ține cont de perioada anterioară în care fostul politician a stat deja în spatele gratiilor într-un alt dosar în care a fost condamnat tot pentru fapte de corupție. Pedeapsa dispusă pentru Floarea este de 3 ani și jumătate, în timp ce Voicu a fost condamnat la 5 ani, contopiți însă cu cei 7 din condamnarea anterioară, în cazul fostului consilier prezidențial finală rămânând pedeapsa de 7 ani. Dosarul l-a vizat și pe administratorul de la Tech Safety, Ion Dumitru Măruță, care a primit 3 ani cu suspendare. Un fost director general de la Electrica SA, Nicolae Coroiu, a fost condamnat la cinci ani de pușcărie pentru afacerile respective.
DNA susține că Nicolae Coroiu l-a obligat pe directorul comercial al unei subunități subordonate, Petru Andronache, de la Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice Moldova, să achiziționeze de la firma din Târgu-Jiu echipamente de protecție a muncii în cuantum de peste 14, 7 milioane lei, asta în condițiile în care compania de stat avea deja suficiente rezerve de echipament.
În plus, adaosul comercial a fost unul colosal, dar plățile s-au făcut pentru că, așa cum arată ancheta, de afacere era direct interesat fostul consilier prezidențial Cătălin Voicu, dar și alți ofițeri de servicii secrete implicați în diverse afaceri postrevoluționare.
“În intervenţiile sale directe la directorul general al ELECTRICA S.A. – Coroiu Nicolae şi la directorul economic al ELECTRICA SERV S.A, inculpatul Voicu Cătălin le-a solicitat acestora să acorde contracte firmei S.C. TECH SAFETY S.A. pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (ELECTRICA S.A., ELECTRICA SERV S.A., SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor. Aceste intervenţii au vizat, pe lângă încheierea contractelor, şi efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma S.C. TECH SAFETY S.A. Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul ELECTRICA S.A., ELECTRICA SERV S.A., SISE Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro. În perioada 2004-2005, inculpatul Floarea Radu Dan, în calitate de acţionar al SC TECH SAFETY SA, împreună cu administratorul Măruţă Ion Dumitru şi în înţelegere cu directorul general al ELECTRICA SA – Coroiu Nicolae şi Voicu Cătălin, ştiind că nu s-au organizat proceduri de achiziţie publică, a efectuat livrări de produse către SISE Moldova în cantităţi foarte mari (14.750.685 lei fără TVA), cu preţuri la care s-au practicat adaosuri comerciale până la 2.490,93%, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, prin aceasta înlesnind cauzarea prejudiciului sus menţionat”, arată DNA.
Gelu Ionescu

2 COMENTARII

  1. in sfarsit s a facut dreptate cu acest escroc care a dat numai tepe si a bagat oameni la puscarie se credea invicibil datorita relatiilor pe care le avea in guvern si in parlament,de aceea nu se lega nimeni de el ,dar justitia si a facut treaba.Jigodie penala mai ai dosare pe rol si iti mai iei suplimentul si de acolo caci tu meriti ani grei de puscarie la tepele pe care le ai dat si afacerile dubioase cu statul ,credeai ca nu stie nimeni ce faceai eu care scriu acum stiu totul despre tine si am sa mai spun multe ca asa iti trebuie sa te inveti minte sa nu mai bagi lumea la puscarie .Erai omul de la serviciile secrete uite ca si au luat mana de pe tine si te au bagat unde trebuie,sarlatanule!!!

Dă-i un răspuns lui Lucretia Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here