Condamnare pentru un profesor din Gorj, acuzat de abuzuri sexuale cu minori

1123

Un dascăl din Gorj e la un pas de a-și pierde cariera didactică, după ce o instanță de judecată l-a găsit vinovat într-un dosar în care a fost acuzat că a întreținut relații intime cu minori. Verdictul Judecătoriei Baia de Aramă nu e definitiv, fiind deja contestat, procesul urmând să se reia în toamnă, la Curtea de Apel Craiova.

Ion Eduard Modoran a fost trimis în judecată în primăvara anului trecut, iar la finalul lui iunie acesta a aflat și verdictul magistraților din județul vecin. „Condamnă pe inculpatul M.I.E., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. În baza art. 67 alin. (1) C.p. aplică inculpatului M.I.E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) şi n) C.p. (interzicerea dreptului de a ocupa vreo funcţie în sistemul de învăţământ şi interzicerea dreptului de a se apropia și de a comunica cu B.D.M.) pe o durată de 3 ani. (…) Condamnă pe inculpatul M.I.E., fără antecedente penale, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă continuată (13 acte materiale). (…) Condamnă pe inculpatul M.I.E., fără antecedente penale la pedeapsa de 8 luni închisoare. (…) Contopește cele trei pedepse cu închisoarea stabilite prin prezenta sentință penală, adăugându-se la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare un spor fix şi obligatoriu de 1/3 din cuantumul celorlalte două pedepse (de 10 luni şi de 8 luni, în total 18 luni), respectiv 1/3 din 18 luni, în final inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni în regim de detenţie. (…) Deduce din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare durata reținerii în perioada 07.03.2023 ora 11:00 – 08.03.2023, ora 11:00, a arestării preventive în perioada 07.03.2023 – 27.04.2023 şi a arestului la domiciliu în perioada 27.04.2023 – 07.07.2023. În baza art. 399 alin. (1) C.p.p., menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul M.I.E. prin încheierea nr. 85 din data de 03.07.2023, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă”, au decis judecătorii din Mehedinți, în toamnă fiind șanse ca la Curtea de Apel Craiova cazul să fie tranșat definitiv de magistrați.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.