Condamnare nouă pentru șantajistul Honcilă!

1499

Magistrații gorjeni au pronunțat o nouă condamnare pentru unul dintre gorjenii care pare să fie „abonat” la dosarele de șantaj instrumentate de procurori și polițiști în ultimii ani. Cătălin Alexe Săndulescu, fost Honcilă în perioada comiterii faptelor în cursul anului trecut, a primit acum o condamnare pentru șantaj, ultraj și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, toate comise în stare de recidiva, sentința de acum nefiind una definitivă. „Condamnă inculpatul Săndulescu (Honcilă) Alexe Cătălin, în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 2 ani închisoare. (…) Condamnă inculpatul Săndulescu (Honcilă) Alexe Cătălin la pedeapsa de 6 luni închisoare. (…) Condamnă inculpatul Săndulescu (Honcilă) Alexe Cătălin la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art.38 alin.1 raportat la art.39 alin.1 lit.b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani și 4 luni închisoare. (…)Dispune revocarea liberării condiționate pentru restul rămas de executat de 425 de zile, din pedeapsa de 3 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.369/2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. (…) Adaugă la pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, de 2 ani și 4 luni închisoare, restul de 425 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani, 4 luni și 425 de zile închisoare. Deduce din pedeapsa stabilită durata reținerii și a arestului preventiv, de la data de 04.09.2020, la zi”, a decis Judecătoria Târgu-Jiu. Magistrații l-au mai obligat pe inculpat să achite și 5000 de lei cheltuieli judiciare către statul român. Honcilă s-a căsătorit la începutul acestui an, în spatele gratiilor fiind, ocazie cu care și-a schimbat și numele. El a recidivat după ce a mers la un patron din Bâlteni și l-a amenințat cu moartea, cerându-i bani pentru o datorie inexistentă. Ulterior, victima a cerut ajutor oamenilor legii, iar unul dintre polițiști a primit și el amenințări de la cel care nu credea că mai intră prea curând în spatele gratiilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here