Mai mulți tineri implicați într-o rețea de falsificat carduri, care în anii trecuți a fost destructurată de procurorii DIICOT de la Târgu Jiu, și-au primit acum pedepsele finale decise de Înalta Curte de Casație și Justiție. Verdictul este unul definitiv, inculpații fiind majoritatea din Craiova, pagubele create de ei unei bănci germane fiind însemnate. Verdictul dat la București nu le este favorabil, magistrații de la instanța supremă respingându-le acestora recursul. Ca urmare, toți cei în cauză rămân cu pedepsele cu executare decise de Curtea de Apel Craiova, care, anul trecut, a stabilit pedepse ceva mai mici decât cele decise, pe fond, de Tribunalul Gorj.
Astfel, Ovidiu Florin Cristea, Marian Costinel Cristea, Ionuț Cosmin Marinescu și Ilie Valentin Mihai au primit pedepse de câte trei ani și jumătate cu executare, una singură fiind înlocuită cu un termen de încercare, cea pentru Alina Gabriela Cristea, rudă cu primii doi. Tânăra a primit trei ani de închisoare, a căror executare a fost înlocuită cu șapte ani ca termen de încercare, timp în care ea trebuie să se prezinte săptămânal la Serviciul de Probațiune al Tribunalului Dolj și să anunțe orice deplasare mai mare de 8 zile, precum și orice schimbare de domiciliu. Un alt inculpat din dosar, Alin Claudiu Dubleș, a obținut la Craiova rejudecarea procesului la Tribunalul Gorj, instanță care, într-o primă etapă îl condamnase la 4 ani de pușcărie cu executare.
De la toți inculpații, magistrații au dispus confiscarea unor mari sume de bani, precum și a unor bunuri personale, astfel încât să fie recuperat măcar o parte din prejudiciul creat de cei amintiți prin folosirea unor carduri falsificate. De la Ovidiu Florin Cristea și de la Marian Costinel Cristea instanța a dispus confiscarea a aproape 39.000 de euro, în timp ce de la primul ar urma să mai fie confiscate sumele de peste 105.000 dolari și aproape 25.000 de euro. De la Marian Costinel Cristea ar urma, de asemenea, să mai fie confiscați peste 115.000 dolari, în acest sens anchetatorii dispunând la momentul efectuării anchetei sechestru asigurator asupra unor bijuterii, dar și mașini, case și apartamente deținute de inculpați și achiziționate cu banii proveniți din activități ilegale. De la Marius Marian Marinescu ar urma să fie confiscat echivalentul a aproape 40.000 de euro, iar de la Ilie Valentin Mihai peste 13.000 de dolari. Pe lângă aceste sume, inculpații mai au de plătit și sute de lei dispuși de judecători drept cheltuieli judiciare statului, în diferitele faze de desfășurare a procesului.
Gelu Ionescu