Condamnare cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru Mădălin Cremeneanu, inculpat într-un dosar de deținere de droguri

1176

Noi probleme penale pentru Mădălin Cremeneanu, fiul afaceristului Viorel Cremeneanu! La aproape un deceniu după ce a fost acuzat că a incendiat mașina unei judecătoare, tânărul târgujian a primit în această săptămână o veste proastă. Magistrații Tribunalului Gorj l-au condamnat la închisoare cu suspendare pentru deținere și consum de droguri.

Potrivit rechizitoriului, Alexandru Cremeneanu este acuzat de deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, precum și de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Incidentul care a condus la trimiterea în judecată a lui Cremeneanu a avut loc în zona orașului Turceni, unde acesta a fost oprit de polițiști în trafic. Testele efectuate la fața locului au indicat prezența alcoolului, precum și a substanțelor interzise. Mai mult, autoritățile au descoperit droguri de risc pentru consum propriu în mașina sa.
Sentința pronunțată luni, 8 iulie 2024, de judecătorii de la Tribunalul Gorj pentru Mădălin Cremeneanu nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Decizia magistraților pentru tânărul din Târgu Jiu a fost de 10 luni de închisoare u suspendare și un termen de supraveghere de 2 ani. Totodată, magistrații au decis ca acesta să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Probele de la dosar, confiscate. Drogurile, distruse
,,(…) În baza art. 38 alin. 1 şi 39 alin. 1 lit. b C.pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare, la care va adăuga un spor de 2 (două) luni, reprezentând o treime din celelalte pedepse, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 (zece) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.pen. şi care se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. (…) În baza art. 93 alin. 2 lit. c C.pen. impune inculpatului următoarele obligații: – să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, privind consumul de droguri. În baza art. 93 alin. 3 C.pr.pen. impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să presteze 60 zile muncă neremunerată în cadrul în cadrul DGASPC Gorj sau UAT Tg Jiu – S.C. Edilitara Public S.A., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. (…) În temeiul art. 108 alin. 1 lit. d C.pen., art. 112 alin. 1 lit. f din Codul penal şi art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea specială, în vederea distrugerii – potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 574 lit. d din Codul de procedură penală a drogurilor de mare risc ridicate de la inculpatul Cremeneanu Alexandru-Mădălin, respectiv: – cantitatea de 0,92 grame MDMA (proba nr.1), introdusă într-un plic tip MAI de culoare maro, sigilat cu sigiliul MAI cu nr.18316 şi care a fost depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-DCJSEO, conform dovezii seria/Nr. DCJSEO-4722409 din 11.04.2024 – fila 65 dos.u.p.. În temeiul art. 108 alin. 1 lit. d C.pen., art. 112 alin. 1 lit. b din Codul penal şi art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri ridicate de la inculpatul Cremeneanu Alexandru-Mădălin, respectiv: – grinder din material plastic, de culoare verde, cu urme de THC (ambalajul probei nr.3), introdus într-un plic tip MAI de culoare maro, sigilat cu sigiliul MAI cu nr.18316 şi care a fost depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-DCJSEO, conform dovezii seria/Nr. DCJSEO-4722409 din 11.04.2024 – fila 65 dos.u.p. – 3 grindere (două metalice şi unul din material plastic), în care s-a pus în evidenţă THC, introduse într-un plic tip MAI de culoare maro, sigilat cu sigiliul MAI cu nr.18317 şi care au fost depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-DCJSEO, conform dovezii seria/Nr. DCJSEO-4722750 din 11.04.2024 – fila 75 dos.u.p.. -cutie din carton, cu lungimea de 5 cm, inscripţionată „OCB”, de culoare neagră, care conţine foiţe pentru confecţionarea de ţigări, introdusă în plic tip MAI, sigilat cu sigiliul MAI 36905 şi care a fost depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Gorj, conform dovezii seria H nr. 0313445/27.029.2023- fila 77 dos.u.p.”, se arată în decizia pronunțată de magistrați la începutul acestei săptămâni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here