Concursul ”Un Condei numit Fair-Play”, la o nouă ediție

738
Signature --- Image by © Royalty-Free/Corbis

Elevii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani sunt invitați și anul acesta să participe la Concursul național de literatură și jurnalism sportiv ”Un Condei numit Fair-Play”, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română.

Concursul se înscrie într-o mișcare națională și internațională de promovare consecventă a spiritului olimpic și a valorilor olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul școlar și se adresează elevilor din școli și licee, din unități de învățământ artistic și sportiv. Competiția se desfășoară pe trei secțiuni (poezie, proză și cronică/reportaj sportiv), pe următoarele categorii de vârstă (7 – 10 ani, 11 – 14 ani și 15 – 18 ani). Lucrările trebuie să abordeze, sub aspect tematic, spiritul olimpic sau una dintre valorile olimpismului: excelența, prietenia, fair-play-ul, toleranța, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp și minte. Subiectul trebuie să fie localizat în domeniul sportiv. Tema ediției din acest an este ”Olimpism: sport, excelență, prietenie și pace”. Fiecare participant are dreptul să prezinte o singură lucrare, numai la una dintre secțiunile concursului. Lucrările nu trebuie să depășească 5 coli de hârtie format A4. Redactarea poate fi făcută în format electronic sau olograf. Ele vor fi însoțite obligatoriu de către talonul de participare cu toate datele completate: numele și prenumele participantului, titlul lucrării, secțiunea, vârsta elevului, clasa, profesorul îndrumător, unitatea de învățământ, adresa școlii/liceului, nr. telefon/fax al școlii/liceului, adresa de e-mail a școlii/liceului, localitatea. Concursul se desfășoară în două faze: județeană și națională. Faza județeană este programată pentru luna mai a acestui an. La această etapă a competiției, câștigătorii la cele trei secțiuni, pe fiecare categorie de vârstă, vor fi stabiliți de un juriu format din inspectorul/metodistul de limba și literatura română, inspectorul educativ și cel de educație fizică și sport, dar și un reprezentant al filialei județene a Academiei Olimpice Române. La încheierea operațiunilor de jurizare și clasificare, Inspectoratul Școlar Județean va expedia un număr de maximum 90 de lucrări (câte 10 la fiecare categorie de vârstă per secțiune), pe adresa: Comitetul Olimpic și Sportiv Român – Bd. Mărăști, nr. 20A, sector 1, București, cod 011468, până la data de 16 iunie 2017. Faza finală se va desfășura în luna octombrie a anului în curs. Potrivit regulamentului concursului, se vor acorda premii la fiecare secțiune, pe fiecare categorie de vârstă, astfel: un loc I, un loc II, un loc III și cinci mențiuni. De asemenea, se va acorda un Premiu Special unui elev care a obținut performanțe sportive și care este legitimat la un Club Sportiv Școlar, indiferent de secțiunea și categoria de vârstă la care a participat. Cele mai valoroase lucrări premiate vor fi publicate pe pagina web a COSR, pagina de Facebook a AOR și în Buletinul Informativ al Academiei Olimpice Române ”Spirit Olimpic”.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here