Concursul pentru posturile de directori din școli: Cine va face parte din comisii și ce atribuții vor avea

3709

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școli va începe în mai puțin de o lună, iar în vederea organizării acestuia se vor constitui, atât la nivel național, cât și la nivel județean, mai multe comisii.

Conform metodologiei publicate săptămâna trecută de Ministerul Educației, la nivel național, prin ordin al ministrului Educației, se va constitui Comisia națională de monitorizare şi coordonare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director şi director adjunct din unitățile din sistemul național de învățământ preuniversitar, Comisia de evaluare a candidaților pentru funcțiile de conducere din Palatul Naţional al Copiilor și Comisia de soluționare a contestațiilor candidaților pentru ocuparea funcțiilor de conducere din Palatul Național al Copiilor. La nivel județean, se vor constitui patru comisii: cea de organizare a concursului, cea de evaluare a probei scrise, cea de evaluare a probei de interviu și cea de soluționare a contestațiilor.

Comisia de organizare a concursului
Comisia de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct din unitățile de învățământ de stat se constituie prin decizie a inspectorului școlar general și va avea următoarea componență: preşedinte – inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/director CCD/inspector școlar; membri – inspectori şcolari, metodişti ai inspectoratului şcolar, informaticieni; secretari – informaticieni/cadre didactice cu abilități de operare pe computer. Această comisie se va constitui pe 14 septembrie și va avea următoarele atribuții: analizează dosarele de înscriere și validează conformitatea acestora; afișează lista candidaților înscriși la concurs; organizează activitatea din centrele speciale pentru derularea probei scrise; solicită, în scris, autorităților publice locale, universităților, companiilor partenere și ministerului educației nominalizarea membrilor în comisiile de evaluare a probei de interviu; stabilește graficul de desfășurare a probelor de interviu; convoacă membrii comisiilor de evaluare a probelor de interviu la data, ora și locul desfășurării interviului; invită observatorii la toate probele concursului; introduce în aplicația informatică dedicată rezultatele obținute de candidați după fiecare probă de concurs; afișează rezultatele la finalul fiecărei probe de concurs; primește contestațiile și le transmite comisiei de soluționare a contestațiilor; transmite spre validare Consiliului de administrație al inspectoratului școlar rezultatele finale ale concursului.

Comisia de evaluare a probei scrise
Din comisia de evaluare a probei scrise vor face parte: președinte – inspector școlar general adjunct/director CCD/inspector școlar; membri – inspectori școlari/metodiști, câte 2 pentru maximum 30 de candidați; secretari – informaticieni/cadre didactice cu abilități de operare pe computer, câte 1 pentru maximum 30 de candidați. Această comisie: evaluează testele standardizate din cadrul probei scrise și completează borderourile de notare prevăzute în metodologie; transmite rezultatele de la proba scrisă către președintele comisiei de organizare a concursului; încheie procesul-verbal după desfășurarea probei, menționând aspecte relevante din organizarea și desfășurarea acesteia.

Comisia de evaluare a probei de interviu
Pentru fiecare unitate de învățământ, se va constitui, în perioada 1-10 noiembrie, și câte o comisie de evaluare a probei de interviu.
Din această comisie vor face parte: un inspector școlar (președinte), doi reprezentanți ai unității de învățământ, dintre cadrele didactice titulare ale unității de învățământ, aleși prin vot secret de către consiliul profesoral, respectiv două cadre didactice titulare cu performanțe profesionale deosebite la concursuri și olimpiade școlare, desemnate de inspectorul școlar general, în cazul centrelor județene de excelență, un reprezentant al consiliului local, desemnat prin hotărâre a consiliului local, respectiv un reprezentant al consiliului județean, desemnat prin hotărâre a consiliului județean, în cazul unităților de învățământ special, centrelor școlare pentru educație incluzivă și CJRAE/CMBRAE, și un reprezentant al departamentului de resurse umane din cadrul companiilor mijlocii, mari și foarte mari sau un reprezentant al unei companii specializate în recrutarea resurselor umane sau un cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management instituțional și/sau management educațional.
,,În vederea desemnării în comisia de evaluare a probei de interviu a unui reprezentant al departamentului de resurse umane din cadrul companiilor mijlocii, mari și foarte mari sau a unui reprezentant al unei companii specializate în recrutarea resurselor umane sau a unui cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management instituțional și/sau management educațional, Ministerul Educației încheie parteneriate cu universități, camere de comerț și industrie, companii și organizații neguvernamentale.
Ministerul Educației realizează o procedură de selecție a partenerilor și validează lista acestora cu cel puțin 30 de zile înainte de desfășurarea probei de interviu”, se precizează în metodologie. Comisia de evaluare a probei de interviu: stabilește planul de desfășurare a interviului; evaluează candidații la proba de interviu și completează borderourile de notare prevăzute în metodologie; completează situațiile centralizatoare și toate documentele prevăzute în procedura de desfășurare a interviului; transmite comisiei de organizare a concursului rezultatele interviului, în vederea afișării rezultatelor, validării și numirii candidaților declarați reușiți; încheie procesul-verbal după desfășurarea probei, menționând aspecte relevante din organizarea și desfășurarea acesteia.

Comisia de soluționare a contestațiilor
La nivel de județ va fi constituită și o comisie de soluționare a contestațiilor, formată din inspector şcolar general adjunct/director CCD/inspector școlar (președinte), 3 inspectori şcolari și/sau metodişti ai inspectoratului şcolar și un reprezentant al departamentului de resurse umane din cadrul companiilor mijlocii, mari și foarte mari sau un reprezentant al unei companii specializate în recrutarea resurselor umane ori un cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management instituțional și/sau management educațional. Această comisie va reevalua testele standardizate ale candidaților din județ care au depus contestații și proba de interviu a candidaților din alt județ, conform repartizărilor realizate de comisia națională de monitorizare și coordonare a concursului, prin analiza înregistrărilor audio-video transmise prin comisia de organizare. În metodologie se precizează că din această comisie vor face parte alte persoane decât cele din comisiile de evaluare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here