Ministerul Sănătăţii trebuie să stabilească data susţinerii concursului pentru ocuparea funcţiei de manager la Serviciul de Ambulanţă. Acest concurs se organizează la nivelul întregii ţări, astfel că şi la nivelul judeţului nostru se aşteaptă decizia Ministerului. Între timp, la SJA Gorj se continuă interimatul lui Marinică Niculescu.
Până în prezent, Ministerul Sănătăţii a afişat bibliografia pentru concurs şi temele cadru pentru proiectul de management. Candidaţii la concursul de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă au posibilitatea de a le descărca de pe site-ul ministerului. Astfel, se poate spune că organizarea concursului este în linie dreaptă. Singura şi cea mai importantă parte care lipseşte este stabilirea datei examenului. „Despre concurs nu mai ştiu nimic. Nu ne-au anunţat data. Aşteptăm decizia Ministrului Sănătăţii”, a declarat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj. Informaţia a fost confirmată şi de către Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Acesta susţine că data concursului pentru postul de manager al SJA Gorj va fi stabilită de Ministrul Sănătăţii şi că, ulterior, va fi făcută publică. Actualul manager al SJA Gorj nu are emoţii şi spune că deja a început să se pregătească pentru concurs. „Ştiu că s-a nominalizat comisia şi că s-au mai stabilit anumite chestiuni organizatorice, dar nu ştiu data concursului. Eu mi-am şi lucrat la proiect, pe partea financiară, mai ales că eu deja am avut nişte licitaţii pentru echipamente şi acoperiş. Am făcut multe deja şi nu mă opresc aici”, a explicat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Marinică Niculescu a fost numit director interimar al SJA Gorj la mijlocul lunii mai 2011. El susţine că are o vastă experienţă de manager, motiv pentru care a gândit şi pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj o serie de proiecte ce urmează a fi puse în practică. Astfel, înainte de orice, Niculescu doreşte modernizarea sediului central al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj, fiind total dezamăgit de felul cum a găsit acest loc în momentul instalării sale.
Minodora Sucea