Concursul pentru CFL-iştii de la Tismana, în atenţia procurorilor

527

Procurorii gorjeni au fost sesizaţi să intervină pentru a verifica cum s-a făcut concursul din 14 iulie 2015, de la nivelul UMC Tismana, unitate condusă de Iustin Ioniţă, actualul director al UMC Roşia. În cauză s-ar fi deschis un dosar penal, spun sindicalişti din UMC Tismana, şi asta deoarece pe cele 13 posturi de conducători formaţie de lucru au intrat şi persoane care au picat examenul în cauză. Reamintim că, la acesta au participat de fapt 67 de angajaţi ai mai multor cariere din Gorj, dar doar opt dintre candidaţi reuşind să promoveze competiţia. Şocant este că posturile rămase fără ocupant au fost însă distribuite, în vară, unora dintre cei respinşi, luându-se în calcul doar apartenenţa sindicală. Majoritatea celor care au fost promovaţi, dar şi a celor picaţi, însă puşi pe posturi sunt membrii SMEO ori membrii unor partide aflate la putere.

Posturile de CFL-işti de la UMC Tismana s-au ocupat înainte de fapt de a se susţine examenul, susţine liderul Sindicatului Lignitul din cadrul UMC Tismana, Iulian Păuna. Acesta are şi dovada în acest sens, adică lista cu respinşii la concurs, care acum figurează pe posturile vacante pentru care nu s-a mai organizat o a doua examinare, prin concurs.
În lista de respinşi care ocupă în prezent posturi de CFL-işti se află, printre alţii, Ion Cămin, Ion Pârvulescu şi Cosmin Gherghe care nu au nicio ruşine să fie plătiţi în conformitate cu posturile ocupate în mod incorect. Asta chiar dacă pentru promovarea primită, respectivii au primit între 10-12 clase, care înseamnă o majorare a salariilor cu câteva milioane bune.
“Am auzit că există deja demersuri făcute la Parchetul Târgu-Jiu pentru a se verifica concursul în cauză, asta de către persoanele nemulţumite rămase pe dinafara competiţiei, în timp ce pe posturi au fost puse persoane care au picat examenul”, a declarat Păuna.
Acesta susţine însă că fostul director al unităţii nu ar fi fost chemat să participe în comisia de evaluare a candidaţilor, băgaţi la interviu. Din comisie ar fi făcut parte reprezentanţi din administraţia CEO.
A.Stoica

img177 img178

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here