Concursul Național al Revistelor Școlare și ”Tinere condeie”, la faza județeană

397
B5BYW1 Young person writing

Inspectoratul Școlar Județean Gorj organizează, astăzi, etapele județene ale Concursului Național al Revistelor Școlare și Concursului ”Tinere Condeie”.

Concursul Național al Revistelor Școlare este organizat anual și se desfășoară în trei etape: locală, județeană și națională. Etapa locală s-a derulat în perioada 17 – 26 aprilie, iar cea județeană se desfășoară astăzi, când vor fi selecționate zece reviste ce vor fi trimise la Palatul Național al Copiilor, până cel târziu la data de 10 mai, pentru faza națională. Până la jumătatea lunii iunie se va stabili un număr de 80 de reviste laureate (40 ale școlilor generale, 40 ale liceelor din toată țara). O parte dintre acestea, în funcție de bugetul alocat și de punctajul obținut, vor avea reprezentanți la faza finală a concursului. Până la data de 15 iunie, titlurile revistelor laureate vor ajunge la inspectoratele școlare județene, care vor anunța elevii. În ceea ce privește Concursul ”Tinere Condeie”, a cărui etapă județeană se va desfășura tot astăzi, acesta este destinat elevilor din clasele VII-XII, care s-au putut înscrie la oricare dintre cele patru secțiuni ale competiției: poezie, proză, dramaturgie și eseistică. Lucrările care vor primi premiile I, II și III în cadrul acestei etape, pentru fiecare secțiune literară, vor fi expediate până la data de 10 mai 2016 Ministerului Educației. Juriul național va analiza, selecționa, evalua și premia lucrările, până la finalul lunii mai. Vor fi desemnați 80 de laureați (25 din școlile gimnaziale și 55 din licee). Din cei 80 de laureați, 40-50 de elevi vor fi selectați pentru a participa la tabăra de vară ”Tinere Condeie”, organizată anual de Ministerul Educației, în perioada vacanței de vară a elevilor. La etapa națională vor participa elevii calificați în urma etapei județene, precum și elevii cu activitate publicistică remarcabilă. Pentru această etapă vor fi selectați maximum zece dintre cei 80 de laureați.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here