Concursul de desene „Europa mea” se apropie de final

253

Elevii talentaţi la desen din judeţul Gorj mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a trimite lucrările în cadrul concursului de desene „Europa mea”, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Concursul de desene „Europa mea” este organizat anual de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi se adresează elevilor din ciclul primar şi cel gimnazial, care sunt invitaţi să dezvolte creaţii proprii, fără contribuţia altor persoane. Concursul îşi propune să întărească şi să susţină educaţia pentru cetăţenie europeană din şcoli. Participanţii au ocazia să demonstreze originalitate şi creativitate în a reda, prin forme şi culori, modul în care percep mediul lor de viaţă ca parte a contextului european. Elevii gorjeni care doresc să participe la acest concurs mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a se înscrie, data limită pentru trimiterea lucrărilor fiind 15 iunie 2013. Lucrarea pentru concurs trebuie să fie de mărimea A3 (297 x 420 mm). Orice tehnică compoziţională este acceptată: ulei, acuarelă, creion, peniţă, colaj, ceracolor, etc. Un elev se poate înscrie în concurs cu maxim trei desene. Juriul va evalua lucrările conform următoarelor criterii: relevanţa temei, originalitate şi impactul vizual şi comunicativ. Vor fi selectaţi câte 30 de finalişti pentru fiecare categorie (ciclul primar, ciclul gimnazial), urmând ca elevii desemnaţi câştigători să fie premiaţi în cadrul unei festivităţi de premiere ce va avea loc la Bucureşti, festivitatea la care vor fi invitaţi să participe toţi cei 60 de finalişti. Desenele finaliştilor vor fi postate şi pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România (www.ec.europa.eu/romania). Premiile vor fi acordate pentru fiecare categorie în parte (premiul I, II, III) şi vor consta în truse de pictură. De asemenea, participanţii, finaliştii şi câştigătorii vor primi câte o diplomă de participare, iar lucrările acestora vor fi ulterior înscrise într-o licitaţie special organizată pentru colectarea de fonduri destinate copiilor dezavantajaţi.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here