Concursul ”Cărțile care contează”, la o nouă ediție

454

Elevii care iubesc cărțile sunt invitați să participe și anul acesta la concursul de lectură ”Cărțile care contează”, organizat de Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”.

Concursul se desfășoară în perioada 9 ianuarie – 24 noiembrie 2017 și se adresează elevilor din clasele II – VIII. Bibliografia este structurată pe cicluri de învățământ, primar și gimnazial, și este afișată la sediul Filialei pentru Copii a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”. Participanții la concurs vor trebui să citească lecturile în ordinea afișată în bibliografie, după care vor răspunde în scris la câte zece întrebări din fiecare operă citită; acest lucru se va întâmpla în ultima zi de joi a fiecărei luni, la sediul Filialei. După o pauză de trei luni, în perioada iunie – august, concursul va fi reluat în septembrie, când fiecare participant la concurs va realiza rezumatul la o lectură ”care contează”: ”Spaima zeilor”, de Ioan Slavici, în cazul elevilor din clasele II – IV, și ”Popa Tanda”, de Ioan Slavici, în cazul elevilor din clasele V-VIII. O altă probă importantă a concursului se va desfășura în luna octombrie, când fiecare participant va realiza o povestioară care să exprime un alt final la o lectură la alegere din bibliografia concursului. În noiembrie, participanții vor trebui să realizeze un desen care să surprindă scena lor preferată din lecturile citite. Cei care în urma acestor probe vor obține cele mai multe puncte vor fi răsplătiți cu diplome și premii în luna decembrie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here