Concursul „Avioane de Hârtie”, la a doua ediție

162

Cercetașii Unității “General Dragalina” din cadrul Asociației Cercetașilor Tradiționali din România îi invită pe gorjeni, duminică 03.07.2016, începând cu orele 18.00, la a II-a ediție a concursului „Avioane de Hârtie”. Organizatorii promit noutăți față de ediția anterioară.

Anul trecut, la mijlocul lunii iunie, aproximativ două sute de tineri s-au adunat în Parcul Municipal din Târgu-Jiu, pentru a participa la prima ediţie a concursului „Avioane de Hârtie”. Cercetașii Unității “General Dragalina” din cadrul Asociației Cercetașilor Tradiționali din România organizează cea de-a doua ediție a competiției în data de 03.07.2016, începând cu orele 18.00. „Vom fi prezenți în această ediție cu schimbări majore față de ediția precedentă prin adăugarea unor ateliere practice constituite într-un traseu, atelier de echipament montan, orientare, noduri, construcții de camp și airsoft. La final vom lansa un gând pentru Târgu-Jiu, printr-un avion de hârtie confecționat chiar de participanți. Cei care au nevoie de inspirație pentru mesajul lansat odată cu avionul de hârtie, le găsesc în valorile cercetășiei: credință, curaj, prietenie, responsabilitate, respect, modestie, dorința de a face o faptă bună în fiecare zi. Taxa de participare: două dopuri de plastic sau două sticle pet”, a explicat liderul coordonator Daniel Dragomir.
Astfel, copiii și adulții care au suflet tânăr sunt așteptați duminică, 3 iulie, la un concurs cu adevărat inedit, în cadrul căruia participanții au posibilitatea de a lansa un mesaj pentru municipiul nostru.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here