Concursul „Sanitarii Pricepuţi” şi-a desemnat câştigătorii

114

LICEUL ECONOMICColegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu a găzduit ieri faza judeţeană a concursului de educaţie pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii Pricepuţi”, organizat de filiala judeţeană a Crucii Roşii Române.

Echipajele mai multor şcoli generale şi licee din judeţul Gorj s-au întrecut ieri în cadrul fazei judeţene a concursului naţional de educaţie pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii Pricepuţi”. Concurenţii au avut de trecut două probe: una teoretică şi una practică. Proba teoretică a constat în zece întrebări cu trei variante de răspuns, în timp ce în cadrul probei practice, concurenţii au trebuit să acorde primul ajutor unui rănit. Pe primele locuri s-au clasat elevii de la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” şi liceenii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Pe locul II s-au clasat echipajul Colegiului Naţional „Spiru Haret” şi cel al Colegiului Naţional „George Coşbuc” Motru, în timp ce premiul III a fost acordat elevilor de la Şcolile Generale din Turburea şi Stoina şi liceenilor de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Cei care vor reprezenta judeţul Gorj la faza naţională a concursului, ce se va desfăşura la Poiana Pinului, judeţul Buzău, în perioada 28 iulie – 3 august, sunt liceenii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here