Concurs pentru şefia instanţelor din Gorj

230

Un nou concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante existente la nivelul instanţelor din ţară a debutat zilele trecute. În Gorj, au fost scoase la concurs trei funcţii de preşedinte de instanţă, una de vicepreşedinte, două funcţii de prim procuror şi una de prim procuror adjunct. Termenul limită de depunere a cererilor de înscriere la concurs este 18 aprilie 2014.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii (INM), la Bucureşti, în perioada 28 martie – 25 iunie 2014, a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea. Concursul sau examenul se organizează pentru ocuparea unui număr de 126 funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi a unui număr de 138 funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim procuror şi prim procuror adjunct de la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.

Şapte funcţii de conducere vacante în Gorj
Potrivit datelor publicate pe site-ul INM, la nivelul judeţului Gorj există şapte funcţii de conducere vacante sau ce urmează a se vacanta până la data de 15 iulie 2014. Este vorba despre funcţia de preşedinte al Tribunalului Gorj, cea de preşedinte al Judecătoriei Târgu-Jiu şi cea de preşedinte al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti. O altă funcţie scoasă la concurs este cea de vicepreşedinte al Tribunalului Gorj. La nivelul parchetelor din judeţ au fost scoase la concurs trei funcţii: două de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, şi una de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

Calendarul concursului
Judecătorii şi procurorii pot depune cereri de înscriere la concurs sau examen, la INM, până la data de 18 aprilie 2014 inclusiv. Proiectele referitoare la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere se depun pe suport de hârtie şi în format electronic, pe suport specific CD, la CSM, până la data de 9 mai 2014, inclusiv. Lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs va fi afişată în data de 12 mai 2014.  Testarea psihologică a candidaţilor, evaluarea capacităţii acestora de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, precum şi verificarea rezistenţei lor la stres va avea loc în perioada 18 – 25 mai (18 mai 2014 – testul psihologic scris; 20-25 mai – interviul psihologic). În perioada 30 mai – 7 iunie, respectiv 10 – 11 iunie, candidaţii îşi vor susţine proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, urmând ca în data de 15 iunie 2014 aceştia să susţină testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane.
Tabelul de clasificare a candidaţilor va fi afişat în data de 25 iunie 2014.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here