Concurs pentru postul de manager al spitalului din Motru

76

Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Motru organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager – persoană fizică. Concursul se va desfășura între 14 martie și 25 aprilie 2025, în două etape.
Prima etapă, eliminatorie, constă în verificarea îndeplinirii de către candidați a condițiilor de participare și va avea loc pe 15 aprilie. A doua etapă, programată pentru 23 aprilie, implică susținerea publică și evaluarea proiectului de management.
La concurs pot participa persoane fizice cu studii universitare de licență în medicină, medicină dentară, științe juridice sau economice. Este necesară o vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei. În plus, se cere absolvirea unor cursuri de perfecționare în management sanitar sau al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 14 aprilie.
Pe 3 aprilie, între orele 11:00 și 14:00, candidații pot vizita Spitalul Municipal Motru, sub îndrumarea directorului financiar-contabil.
Spitalul este condus din 2017 de dr. Alin-Cristian Efrim.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.