Concurs pentru 9 șefi de secție din Spitalul Județean

1571

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea a nouă posturi de medic șef secții și laboratoare.

Este vorba de secțiile Neonatologie, Endocrinologie, Oftalmologie, Boli Infecțioase, Dermatovenerologie, Laborator Radiologie și Imagistică Medicală, Laborator Explorări Funcționale, Serviciul de Prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale și Serviciul Medicină Legală.
Medicii cu o vechime de cel puțin cinci ani în specialitatea postului se pot înscrie la concurs. „La concurs se pot prezenta candidații care au obținut atestatul în managementul serviciilor de sănătate sau care depun declarație pe proprie răspundere că îl vor obține în maximum un an de la numirea în funcție. Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România nu pot participa la concurs”, au anunțat reprezentanții spitalului.
Termenul de înscriere este de 15 zile de la publicarea anunțului în săptămânalul Viața Medicală (22 aprilie).
Concursul va avea trei probe: proba scrisă, proba practică și interviul, respectiv susținerea proiectului de management.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here