Concurs național pentru promovarea drepturilor copilului

827

Elevii din România sunt invitați să participe la concursul național ” Drepturile Copilului”, organizat de Salvați Copiii. „Ești elev/ă și te pasionează drepturile copilului, legile și modul în care acestea sunt înțelese de către copii? Artele vizuale sunt modul tău de a te exprima și îți plac provocările? Ești cadru didactic și elevii tăi sunt talentați și doresc să faciliteze înțelegerea legilor pentru copiii de toate vârstele? Îți propunem să fii curajos și să te alături inițiativei noastre! Echipa Salvați Copiii te invită să fii creativ, iar prin intermediul creațiilor, fie acestea de artă digitală, animație, 3D, artă grafică, ilustrație și benzi desenate, afișe, postere, clip video, mini-vlog să ne ajuți să dezvoltăm materiale prietenoase, plăcute vizual pentru copii, astfel încât să facem ca legile care protejează și promovează drepturile acestora să fie mult mai ușor de înțeles! Participanții pot fi elevi ai oricărei școli din România și pot alege să participe individual sau în echipe de maximum 3 elevi, chiar și din clase diferite, respectând regulamentul concursului. Elevii pot avea un cadru didactic coordonator, cu rolul de a ghida și sprijini activitatea copiilor fără a se implica direct în conceperea materialelor – va încuraja comunicarea, ideile creative, colaborarea, relaționarea armonioasă și implicarea activă a tuturor elevilor din echipă la îndeplinirea obiectivului. Se pot înscrie în concurs mai multe echipe din aceeași școală, dar și din aceeași școală, putând avea același coordonator”, au anunțat organizatorii. Înscrierea în concurs a materialelor se face până la data de 13 iunie, iar câștigătorii vor fi anunțați în luna iunie. Regulamentul complet al concursului poate fi consultat pe site-ul www.salvaticopiii.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here