Concurs național de creație literară

247
Signature --- Image by © Royalty-Free/Corbis

Scriitorii gorjeni sunt invitați să înscrie, până pe data de 10 septembrie, la cea de-a XXVII-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu”.

Concursul este deschis autorilor de poezie, proză şi publicistică, membrii sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România, care pot participa la competiţie cu volume publicate în perioada 1 septembrie 2015 – 1 septembrie 2016. Lucrările, publicate în limba română, vor fi trimise prin poștă, cu mențiunea ”Pentru Concursul de Creație Literară Vasile Voiculescu”, pe adresa Centrul Cultural ”Alexandru Marghiloman” Buzău, strada Plantelor, Nr. 8B, cod 120083, până la 10 septembrie 2016, data poștei. În colet, alături de lucrări, într-un plic, va fi introdusă o notă cu datele autobiografice ale creatorului, palmaresul literar al acestuia, domiciliul și telefonul (adresa de e-mail) la care poate fi contactat. Fiecare autor va trimite pe adresa menționată de organizatori trei exemplare din volumul cu care dorește să participe la concurs. Nu se admit mai multe titluri, fiecare creator putând înscrie în concurs o singură lucrare, indiferent de secțiune. La concurs nu pot participa autori de volume premiate la edițiile precedente ale manifestării. Volumele primite la concurs nu se returnează autorilor, după jurizare acestea fiind donate bibliotecilor publice din județul Buzău. Câștigătorii vor fi desemnați de un juriu alcătuit din cinci persoane, membri ai USR şi reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare. La evaluarea volumelor, juriul va avea în vedere tematica şi originalitatea creaţiilor, acurateţea exprimării, decenţa limbajului şi designul lucrărilor. Marele Premiu, acordat de Consiliul Judeţean Buzău, este de 1.500 de lei. Acestuia i se adaugă alte trei premii naţionale „Vasile Voiculescu”, în valoare de 1.000 lei fiecare, premii ce vor fi acordate de Primăria Buzău (pentru poezie), de Biblioteca Judeţeană Buzău (pentru proză) şi de publicistul Cristinel Popa (pentru publicistică). Premierea se va face în prima jumătate a lunii octombrie, în cadrul manifestărilor organizate la Casa Memorială „Vasile Voiculescu” din comuna Pârscov, judeţul Buzău. Concursul este organizat de Direcția Județeană pentru Cultură Buzău, Centrul Cultural ”Alexandru Marghiloman” al municipiului Buzău și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Biblioteca Județeană ”Vasile Voiculescu”, Muzeul Județean Buzău și Primăria comunei Pârscov.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here