Concurs la Prefectura Gorj pe două posturi vacante

5736

Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice de execuţie vacante: de consilier, clasa I, gradul profesional superior, din cadrul Compartimentului Structura de Securitate, din structura de specialitate a Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj; consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, din cadrul Serviciului Afaceri Europene, Situaţii de Urgenţă, Dezvoltare Economică şi Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, Compartimentul Situaţii de Urgenţă, Dezvoltare Economică şi Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, din structura de specialitate a Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj.Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art.54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice de participare sunt: pentru postul de consilier superior – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul fundamental ştiinţe inginereşti, ramura de ştiinţă ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei, minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; pentru postul de consilier juridic – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramura de ştiinţe juridice, specializarea drept, minim 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până pe data de 14 mai, ora 16:00, la Biroul Relaţii cu Publicul – Registratura, biroul nr. 120 din Palatul Administrativ, municipiul Târgu Jiu. Proba scrisă a concursului va avea loc pe 29 mai pentru postul de consilier superior, respectiv 28 mai pentru funcţia de consilier juridic.Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.