Concurs la Bucureşti pentru un post de inspector, vacant la ARR Gorj

2013

Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. organizează concurs pentru ocuparea următoarelor funcții contractuale vacante, în cadrul instituţiei: inspector de specialitate gradul IA (S) din cadrul Compartimentului Inspecție, Siguranța Rutieră al Agențiilor Teritoriale A.R.R. din Bihor, Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Mehedinți.

Condiţiile specifice de ocupare a postului vacant din cadrul ARR Gorj sunt: studii superioare dovedite cu diplomă de licență și diplomă de master recunoscute, în una dintre specialitățile construcției și proiectării drumurilor și podurilor, respectiv din domeniile inginerie civilă, ingineria transporturilor sau ingineria autovehiculelor rutiere, ori studii echivalente potrivit prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și, în cazul solicitanților care au obținut actul de studii în străinătate, documentul de recunoaștere/echivalare a acestuia emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competente, precum și o experiență profesională de cel puțin șapte ani dovedită în unul sau mai multe dintre domeniile menționate; studii superioare dovedite cu diplomă de licență în cazul polițistului rutier în grad de ofițer minimum 10 ani în sistematizarea traficului rutier, experiență atestată de Inspectoratul General al Poliției Române; permis de conducere categoria B; nu are mențiuni înscrise în certificatul de cazier judiciar; cunoștințe operare calculator – MS Office – Windows Word, Excel, Power Point.

Probele, susţinute în noiembrie
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 4 noiembrie 2019, ora 16.30 – termenul limită de depunere a dosarelor; 12 noiembrie 2019, ora 10.00 – proba scrisă – la sediul central al Autorității Rutiere Române – A.R.R., București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1; 18 noiembrie 2019, ora 10.00 – proba interviu – la sediul central al Autorității Rutiere Române – A.R.R., București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae. Bibliografia, atribuţiile prevăzute în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, la secţiunea special creată în acest scop.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.