Concurs dublu la Direcţia Sanitar-Veterinară Gorj

192

dsv facuta de mineAgenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează săptămâna viitoare un dublu concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul Sănătate şi bunăstare a animalelor, monitorizare boli, şi şef birou – Biroul Siguranţa Alimentelor de origine nonanimală, din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj.

Concursul se organizează la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în data de 5 decembrie 2011, ora 10:00, proba scrisă, şi în data de 7 decembrie 2011, ora 14:00, interviul. Condiţiile de participare pentru ocuparea funcţiei publice de şef serviciu – Serviciul Sănătate şi bunăstare a animalelor, monitorizare boli sunt următoarele: deţinerea de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină veterinară, dar şi vechime de minimum doi ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei cu pricina. De asemenea, candidaţii care vor participa pentru ocuparea funcţiei de şef birou – Biroul Siguranţa Alimentelor de origine nonanimală trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre domeniile medicină veterinară, sănătate – specializare medicină, industrie alimentară, agronomie, precum şi o vechime de cel puţin doi ani de zile în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Candidaţi din ograda proprie

Potrivit lui Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj, pentru ocuparea celor două posturi vor fi trei angajaţi din instituţie care se vor duela. „Doi colegi vor candida pe un post şi un altul pe celălalt. Pentru Siguranţa Alimentelor se organizează concurs deoarece înainte de reorganizare acolo aveam post de director care s-a desfiinţat, iar pe Sănătatea animalelor am avut un angajat care s-a retras din postul de şef al biroului. El este un medic teritorial şi a renunţat la postul de conducere deoarece timp de doi ani de zile a făcut naveta de la Turceni, localitatea de domiciliu, la Târgu-Jiu, pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale. După retragerea acestuia, funcţia a fost ocupată în interimat de Mircea Moldoveanu, fost director adjunct al instituţiei”, a declarat Ion Iliuţă.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here