Concurs de robotică spaţială pentru elevi

491

Elevii români cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani sunt invitaţi să participe la cea de-a doua competiție de robotică spațială organizată de Agenția Spațială Europeană (ESA).

În cadrul competiţiei elevii vor trebui să proiecteze un robot capabil să mute o încărcătură de la un capăt al unui model al Stației Spațiale Internaționale (ISS) la celălalt. Termenul limită de primire a scrisorilor de intenție din partea echipelor de studenți este 6 februarie. Aceștia trebuie să trimită apoi un material video care va prezenta membrii echipei, strategia pe care o vor adopta pentru robotul lor și orice prototip hardware pe care l-au construit.
Până la data de 22 mai, echipele trebuie să depună documentația care cuprinde descrierea proiectului în detaliu, inclusiv partea de design a robotului, astfel încât proiectele lor să poată fi evaluate. În luna decembrie, echipele rămase în competiție se vor reuni la ESTEC, Centrul European de Tehnologie și Cercetare Spațială, în Olanda, pentru marea finală. Pentru două zile echipele vor concura pentru a vedea care robot poate muta mai multă încărcătură dintr-o parte în alta a modelului ISS, evitând coliziunile pe drum.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here