Concurs de eseuri dedicat Zilei Naționale a României, pentru elevii din județ

1412

Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Gorj și Revista de cultură și istorie ,,Restitutio” organizează cea de-a doua ediție a concursului de eseuri pentru elevi, dedicat Zilei Naționale a României, și intitulat ,,Restitutio. Eroi români și jertfa lor”.

Concursul are loc în perioada 1 noiembrie-1 decembrie 2019. Participarea este opțională și individuală. Se adresează elevilor din clasele V-VIII din învățământul de stat și privat. La acest concurs nu se percep taxe de participare din partea concurenţilor sau alte contribuții financiare. Scopul concursului îl reprezintă cunoașterea și prețuirea faptelor eroilor participanți la Războiul de Independență, Războaiele balcanice, Primul și al Doilea Război Mondial, deținuți politici din închisorile comuniste, evenimentele din Decembrie 1989, teatrele de operațiuni din Kossovo, Irak, Afganistan; recunoașterea și aprecierea justă față de vitejia și pildele de sacrificiu ale eroilor români, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Premierea va avea loc în data de 30 noiembrie 2019. Lucrările premiate vor apărea într-un volum cu ISBN. Participanții la concurs vor redacta o lucrare de 3-5 pagini, (medalion, reportaj, interviu, schiţă biografică, eseu, amintire, evocare, portret, povestire etc. vizând contribuţia eroului desemnat la derularea unui fapt istoric etc.; lucrările pot fi însoțite de ilustraţii diverse, ca anexe, valorificându-se copiile de pe documente ale epocii: portrete, fotografii de grup, fotografii din timpul celor două războaie mondiale, fotografii de la diverse ceremonii militare, inclusiv de decorare a unor militari, acte militare, brevete, ordine de serviciu, foi de drum, scrisori din timpul războiului, cărţi poştale, legitimaţii, acte doveditoare ale deţinerii unor medalii, decoraţii, ordine, comunicate privind decesul eroului respectiv primite de la autorităţile militare, extrase din presa vremii etc.), precizând bibliografia consultată, în Word, font Times New Roman, dimensiunea 12, spațiere 1,5. Participarea la concurs este validată cu condiţia ca lucrările transmise să fie însoţite de Fișa de înscriere, aceasta conținând datele de identificare ale elevilor participanți la concurs. Datele respective sunt necesare pentru evidenţa participanţilor şi se referă la: 1. Nume şi prenume; 2. Unitatea școlară și clasa; 3. Profesorul coordonator; 5. Număr de telefon de contact sau adresă de e-mail valide. Lucrările realizate de participanţi, împreună cu Fișele de înscriere, vor fi transmise prin e-mail, la adresa: asociatiapleniceanu@yahoo.com, în perioada 1-15 noiembrie 2019. Completarea eronată sau incompletă a datelor personale de identificare nu va permite înscrierea la concurs şi în consecinţă va anula participarea la acesta. O comisie formată din cinci evaluatori (1 profesor de istorie, 1 profesor de limba și literatura română, 1 reprezentant al Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”, 1 reprezentant A.N.C.E. „Regina Maria” Filiala Gorj și 1 reprezentant Revista „Restitutio”) va evalua în data de 16 noiembrie 2019 lucrările transmise de participanţi, în funcţie de calitatea redactării acestora (tratarea, în cadrul eseului, a unui subiect relevant pentru tema indicată, prezentarea logică a ideilor însoţite de argumente şi exemple convingătoare, organizarea ideilor într-un text ce urmează o structură clară, echilibru între introducere, cuprins şi încheiere, capacitatea de analiză şi interpretare, coerenţă între idee şi argument, respectarea normelor de punctuaţie şi ortografie).

Premierea, pe 30 noiembrie
Premiile acordate câştigătorilor vor consta în diplome și medalii (Locurile I, II, III și Mențiune, conform precizărilor din prezentul Regulament). Se vor acorda trei premii speciale din partea Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”, A.N.C.E. „Regina Maria” Filiala Gorj și Revista „Restitutio”. Toți elevii vor primi diploma de participare. Activitatea de premiere va avea loc în data de 30 noiembrie 2019, locul și ora urmând să fie precizate de către organizatori.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.