Elevii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani sunt invitați să participe la un concurs de eseu, desen și fotografie, organizat cu ocazia aniversării a 40 ani de la misiunea primului român în spațiu. Înscrieri se pot face până pe 15 mai.
Concursul este organizat de Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Fizică, în parteneriat cu Departamentului pentru Relația cu Mediul Preuniversitar. Potrivit regulamentului anunțat de organizatori, pentru concursul de eseuri se va trimite o lucrare, de maxim 2 pagini, cu tematica ”Cucerirea spațiului cosmic”, ce va cuprinde la final o motivație privind participarea la o întâlnire cu primul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, și 3 întrebări pe care participantul dorește să le adreseze acestuia în cadrul întâlnirii. ”Textul scanat va fi transmis on-line pe adresa: romanita.jumanca@e-uvt.ro și va cuprinde, în josul paginii, numele și prenumele elevului, vârsta (pentru a putea fi încadrat în una dintre categoriile de vârstă de mai sus), unitatea de învățământ, clasa, numele și prenumele profesorului coordonator. Textele vor fi scrise cu diacritice și nu vor depăși două pagini A4, font Times New Roman, dimensiunea fontului: 12. Se acceptă doar texte scrise în limba română. Tematica: “Cucerirea spațiului cosmic”. Înscrierea la concursul de eseu se face on-line în perioada: 05 – 15 mai 2021 pe adresa: romanita.jumanca@e-uvt.ro. La înscrierea pe adresa dedicată, după transmiterea on-line a lucrării și completarea tuturor datelor cerute (completate cu diacritice), elevul va fi considerat înscris”, se precizează în regulament. Eseurile nominalizate vor fi citite de juriu care va stabili eseurile finaliste și, dintre acestea, eseurile care vor fi distinse cu premiile I, II, III și mențiune pentru fiecare categorie de participanți (elevi cu vârsta între 6 și 10 ani, elevi cu vârsta între 11 și 14 ani, elevi cu vârsta între 15 și 18 ani). Toate celelalte eseuri (dintre cele finaliste) vor fi considerate a fi terminat concursul la egalitate. Câștigătorii vor fi invitați să participe la o dezbatere pe tematica concursului cu însuși Dumitru Prunariu, în cadrul unui eveniment, ce va fi transmis on-line, în care îi vor adresa întrebările propuse în eseu. În ceea ce privește concursul de fotografie digitală printată, alb-negru sau color (cu tematica ”Cucerirea spațiului cosmic”), și desen (cu tematica “Dumitru Prunariu – 40 ani de la cucerirea spațiului cosmic”), elevii pot participa cu maxim 2 (două) lucrări pentru fiecare secțiune. Fotografiile sau desenele vor fi depuse sau trimise la Universitatea de Vest Timisoara, B-dul V. Parvan nr. 4, Registratură, cu mențiunea: “În atenția d-lui Conf. Dr. Mihail Lungu”. Desenele trebuie să aibă dimensiunile unui format A3 sau A2 . Fotografiile sau desenele nu trebuie să aibă ramă sau semnătură. Data limită de înscriere a fotografiilor și desenelor este 15 mai 2021. Toate fotografiile și desenele înscrise în perioada menționată vor fi evaluate de juriul desemnat, constituit din reprezentanți ai mediului preuniversitar și ai Universității de Vest din Timișoara, care va stabili lucrările finaliste și, dintre acestea, lucrările care vor fi distinse cu premiile I, II, III și mențiune pentru fiecare categorie de vârstă. Premiile se vor acorda în cadrul festivității de premiere care se va organiza în sistem hibrid conform calendarului și va fi transmisă online. Mai multe detalii privind regulamentul și calendarul concursului sunt disponibile pe site-ul https://physics.uvt.ro/.
R.L.