Concurs de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri

821

80 de gorjeni s-au înscris anul acesta la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri. Cei care vor reuşi să promoveze concursul vor urma cursurile cu o durată de şase luni, la finalul cărora vor putea ocupa posturile vacante de grefieri.

Consiliul Superior al Magistraturii organizează la Bucureşti, la data de 11 mai 2014, concurs de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri (SNG) pentru ocuparea unui număr de 140 locuri de grefier cu studii superioare juridice. Din cele 140 locuri scoase la concurs, 90 sunt alocate pentru ocuparea posturilor vacante de grefier la instanţe judecătoreşti, iar 50 sunt alocate pentru ocuparea posturilor vacante la parchete. Concursul se organizează la nivel naţional, iar durata cursurilor este de 6 luni. Lista candidaţilor care împlinesc condiţiile legale de participare la concurs a fost publicată luni pe pagina de internet a SNG. Dintre cei aproape 1.300 de candidaţi care vor participa la acest concurs, 80 sunt din Gorj. Candidaţii respinşi în urma verificării condiţiilor de participare la concurs au două zile la dispoziţie pentru a formula contestaţii. Acestea vor fi soluţionate în perioada 5 – 9 mai, urmând ca în data de 11 mai, candidaţii să susţină probele scrise la disciplinele procedură penală, procedură civilă şi organizare judiciară. Lucrările candidaţilor vor fi corectate între 14 şi 20 mai, iar rezultatele concursului se vor afişa pe paginile de internet ale CSM, SNG şi la sediile tribunalelor. Pe 29 mai, după soluţionarea contestaţiilor, va fi publicat tabelul cu rezultatele definitive şi clasificarea candidaţilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here