Concurență uriașă la admiterea în magistratură

1132

Peste 1.100 de candidaţi sunt înscriși pentru a susţine proba eliminatorie a concursului de admitere în magistratură.

„Concursul de admitere în magistratură, sesiunea februarie – iulie 2024, debutează duminică, cu proba eliminatorie – test grilă de verificare a cunoştinţelor juridice. 1107 candidaţi vor concura pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror, numărul acestora putând fi suplimentat în condiţiile Regulamentului de concurs”, a anunțat Consiliul Superior al Magistraturii.

Testul de duminică va fi urmat, în 11 mai, de proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice la drept civil şi drept procesual civil, iar în 12 mai, de proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice la drept penal şi drept procesual penal.

În intervalul 18 – 26 mai este programată testarea psihologică, iar în perioada 22 – 30 mai are loc proba interviului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here