Concurență mare în poarta CSM-ului: O să muncesc și mai mult

1242

Gorjeanca Alina Ciuchiatu (18 ani) și-a prelungit înțelegerea cu echipa de handbal pentru încă un sezon. Tânăra portăriță va avea mult de tras pentru a prinde minute în campionatul viitor, deoarece la Târgu-Jiu au sosit alte două jucătoare pe postul său. Este vorba despre Sara Abed-Kader (23 de ani) și Cristina Bianca Aron (21 de ani). Alina spune că este motivată de venirea celor două jucătoare și va munci mai mult pentru a fi titulară. În campionatul precedent, Alina s-a luptat pentru acest post cu Marina Dumanska, plecată între timp la Universitatea Cluj.,,Prin aducerea celor sașe jucătoare e normal să apară acea concurență pe post. Fetele s-au integrat destul de repede, deoarece au un caracter deosebit și sunt foarte serioase. Bineînțeles că este o presiune pentru mine după venirea a încă două jucătoare pe postul de portar, care au și o experiență mult mai mare decât mine, eu fiind și cea mai mică din echipă, dar nu este asta o problemă, deoarece mă motivează și pe mine să muncesc mai mult și să dau tot ce pot. Din ce am văzut la antrenamente, cu acest lot puternic și valoros, cu siguranță, avem capacitatea de a ne atinge obiectivul propus, acela de a ajunge în Liga Florilor. În primul rând, să fiu sănătoasă, să nu am nicio accidentare mai gravă pentru a ajuta echipa să atingem obiectivele propuse. La vârsta mea să joc în Liga Florilor ar fi deja cel mai frumos vis”, a declarat Ciuchiatu pentru csmtargujiu.ro.Tânăra sportivă a dezvăluit și ce a determinat-o să semneze un nou angajament cu echipa de handbal.,,Am ajuns la o înțelegere cu CSM Târgu-Jiu pentru încă un sezon. Sunt foarte încântată de acest proiect sportiv de încredere, de oamenii din club și, nu în ultimul rând, de posibilitatea de a crește în teren, din punct de vedere sportiv, dar și în afara terenului, pentru că aici la CSM suntem ca o familie. Pentru o echipă nou înființată, eu consider că a fost un sezon de succes. Am avut mare încredere în noi chiar de la primele meciuri, am început să ne cunoaștem foarte bine și să vedem cât poate fiecare. Încrederea a venit și de la oamenii deosebiți care ne-au susținut și au fost mereu alături de noi și la bine și la rău. Cred că sezonul trecut nu am avut destul timp să demonstrăm ce putem, dar anul acesta, cu siguranță, vom demonstra”, a spus portărița.Alina a făcut primii pași în handbal la Târgu-Jiu, la junioarele de la LPS. A mai jucat pentru Centrul Național de Excelență din Vâlcea, iar, în vara anului trecut, a debutat la nivel de senioare în Divizia A cu CSM.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here