Concluziile episcopale în educaţie şi cult creştin (XI)

157
Alături de frumuseţe care încântă fără rezerve şi de orânduire, reflectând o înţelepciune fără margini, lumea cuprinde şi imperfecţiuni, tocmai pentru că este lume, este creatură, iar nu creatorul absolut. Lipsurile şi marginile lumii însă nu constituie o contradicţie cu fiinţa ei, dimpotrivă sunt urmări necesare ale acesteia.

În nici un caz, nu sunt piedici de netrecut pentru înţelegerea finalităţii, care străbate lumea şi care vorbeşte despre înţelepciunea şi bunătatea divină. Într-o măsură, lumea ne oglindeşte perfecţiunea divină, într-alta trebuie să înfăţişeze şi depărtarea ei de absolută plinătate fiinţală a creatorului ei. Obiecţiunile care se formează şi se formulează în contra infinitei înţelepciuni divine, plecându-se de la imperfecţiunile lumii, nu se poate menţine până la capăt dacă se examinează cu seriozitate şi în plină libertate a spiritului faţă de idei preconcepute sau faţă de necredinţă. Neajunsurile din lume, adesea ostentativ reliefate, îşi pot găsi o explicaţie în cadrul planului general al lumii şi servesc cauze mai înalte decât utilitatea nemijlocită. E drept că nu întotdeauna putem pătrunde cu raţiunea rostul lor adânc, dar este suficient să descoperim că între existenţa lor în lume şi înţelepciunea creatoare nu poate fi contradicţie. Mai departe decât atât ar fi o prezumţie nemăsurată să pretindem să turnăm în cupele mărginimii noastre înţelegeri, întreaga realitate şi toate detaliile planului creaţiei ei. Căci cine a sondat adâncimea „bogăţiei şi a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu? Cât sunt de nepătrunse judecăţile lui şi cât de necurmate căile lui! Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul lui?… Pentru că de la el şi prin el şi întru el sunt toate” (Rom ii, 33-36). Aşezarea educaţiei şi a cultului pe temeiurile credinţei creştine a fost cea mai mare răsturnare de concepţii în lumea veche, dar şi cea mai desăvârşită operă pentru ridicarea omului la viaţa de demnitate şi de adevărată fericire. Creştinismul vine şi dă cea mai desăvârşită concepţie despre lume şi despre om şi stabileşte cea mai normală şi cea mai naturală soluţie a raporturilor dintre Dumnezeu şi om. El fixează în acelaşi timp cel mai potrivit ideal pentru viaţa omenească, cu scopul de a transplanta pe pământ, între oameni, adevărata împărţire a lui Dumnezeu. Cu aceasta a pus şi temelia cea adevărată a educaţiei, dând omului posibilitatea desăvârşirii fiinţei sale spirituale, prin credinţă şi prin faptă. Mai mult, prin perfecţiunile episcopale, a pus înaintea fiecărui credincios, un model de viaţă perfectă, în persoana Mântuitorului şi domnului nostru Isus Hristos, care pluteşte peste tot ce-i omenesc ca o pildă de desăvârşire, şi care din iubirea de oameni, a pătimit şi a suferit cea mai grea dintre suferinţe, pentru ca să arate tuturor, că drumul către perfecţiune este împletit cu dureri, dar care a înviat, pentru a arăta că celor ce suferă pentru iubirea de semenii săi, le este rezervată cea mai supremă satisfacţie… învierea şi nemurirea. Întemeind pe aceste principii, viaţa cea nouă a lumii, împăratul şi Mântuitorul Isus Hristos le-a poruncit apostolilor săi: „Mergeţi în toată lumea şi învăţaţi toate neamurile să păzească toate cât am poruncit vouă şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 29). Aici, pentru spiritul critic al acestei cărţi, concepţiile episcopale şi pedagogice în cultul creştin îşi găsesc izvorul nesecat de lumină şi inspiraţie dincolo de hotarele timpului fie pentru filozofie, fie pentru omul de artă, ştiinţă şi cultură, fie pentru preotul iconom Alexandru Eugen Cornoiu în Apostolat la Parohia Sf. Apostoli Petru şi Pavel, apostolii iubirii din Tg-Jiu.

Preot iconom Eugen CORNOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here