Concluzia anchetei în cazul copilului „cusut ca pe un ciorap”

1053

Un băiat de 13 ani, adus la UPU Târgu Jiu cu o rană la mână, după ce a căzut și s-a rănit destul de grav, a ajuns, într-un final, cu o mare infecție la un spital din București. După ce tatăl minorului a povestit, pe o rețea de socializare, experiența prin care a trecut copilul, postând fotografii cu rana cusută „ca pe un ciorap”, iar presa a mediatizat cazul, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a demarat o anchetă. După aproape două săptămâni, spitalul a ajuns la concluzia că nu s-a greșit în acest caz, atitudinea medicului de gardă fiind „corectă din punct de vedere medico-chirurgical”.

Nu este normal să facă experimente pe un copil de 13 ani un asistent și o asistentă ,,testându-și abilitățile de croitor” și doctorul de gardă să fie indiferent, povestea, revoltat, tatăl minorului.
Băiețelul a ajuns cu o „mare infecție” la un spital din București. „După 10 zile de antibiotic și… recurățat, recusut și scos cheaguri de puroi de la cusătura de ciorap, copilul este bine”, spunea tatăl micuțului.

Explicațiile medicului
Din comisie au făcut parte trei medici, care au verificat procedurile interne, adică respectarea protocoalelor și a procedurilor medicale.
În urma analizării graficului de lucru și a discuțiilor cu persoanele convocate, s-a ajuns la concluzia că doar medicul de gardă și un asistent medical au acordat îngrijiri medicale pacientului minor, afirmă reprezentanții comisiei.
Au dat explicații toți angajații spitalului care au fost de serviciu pe tura când la UPU s-a prezentat băiatul de 13 ani.
„În urma examinării, am constatat că pacientul are nevoie de toaletă, sutură și pansament, deoarece acesta prezenta mai multe plăgi (faciale și braț stâng). Am solicitat ajutorul asistentului medical pentru pregătirea materialelor și ajutorul la toaleta și sutura plăgilor. Am solicitat ajutorul infirmierei pentru a ne ajuta la îndepărtarea cearceafului de pe pat. După ce plăgile au fost curățate, toaletate, suturate și pansate, i-am efectuat pacientului investigații radiologice. După efectuarea acestora, i-am făcut recomandări la externarea din Serviciul UPU – tratament la domiciliu cu antibiotic, antialgic, antiinflamator, respectiv toaletă, pansament, monitorizarea plăgii prin medicul de familie sau la medicul chirurg din policlinică”, a declarat comisiei medicul de gardă. Asistentul medical i-a confirmat spusele.

„Atitudinea medicului de gardă a fost corectă”
Drept urmare, în opinia comisiei de verificare, atitudinea doctorului de gardă a fost una corectă: „Pacientul a fost primit în serviciul UPU-SMURD, a fost examinat în timp util de către domnul doctor, după care s-a procedat conform protocolului la toaletarea plăgii, dezinfectare, sutură, pansament, profilaxia antitetanică, s-a efectuat examen radiologic pentru o eventuală fractură, care n-a existat. Potrivit spuselor domnului doctor, pentru reducerea durerii s-a imobilizat brațul în fașă, de gât, pentru susținere. Doctorul a eliberat rețetă pentru antibiotic, antialgic și antiinflamator. Familia, mama în speță, a fost instruită cu privire la evoluție, pentru supraveghere și control i s-a spus să meargă la medicul de familie, ambulatoriul spitalului sau să revină, în caz de evoluție nefavorabilă, la UPU. Familia a solicitat consult telefonic altui medic, nu doctorului din UPU, după 3 zile – așa cum a reieșit din relatările tatălui pacientului. Tot din relatările de pe Facebook ale tatălui pacientului a rezultat că, la o săptămână sau câteva zile, a fost efectuat un consult de către doi medici chirurgi ai Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, care au recomandat internare pentru controlul plăgii, dar familia a ales altă instituție medicală. În urma ascultării și analizării acestor puncte de vedere, membrii comisiei de verificare au concluzionat că atitudinea medicului de gardă de la UPU a fost corectă din punct de vedere medico-chirurgical”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here