Concert la Târgu-Jiu, în ajun de Ziua Femeii

637

De Mărţişor şi Ziua Internaţională a Femeii, doamnele şi domnişoarele din municipiul Târgu-Jiu sunt răsfăţate cu spectacole, flori, dar şi alte surprize pregătite de Direcţia de Turism şi Evenimente Culturale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi”. Astfel, ieri, 1 martie, artiştii Cvartetului “Accente” le-au oferit doamnelor şi domnişoarelor un spectacol de muzică clasică într-un eveniment ce a avut loc la ora 12.00, în aer liber, chiar în faţa Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Pentru a sărbători aşa cum se cuvine venirea primăverii, spectatoarele au primit felicitări şi mărţişoare din partea organizatorilor.
De altfel, marţi, 7 martie, începând cu ora 18.00, Orchestra de Cameră a Filarmonicii “Oltenia” va susţine un impresionant concert festiv în sala mare de evenimente de pe Insuliţa Jiului. Cei 400 de invitaţi se vor delecta cu arii celebre de Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms sau Peter Warlock, iar doamnelor şi domnişoarelor le vor fi oferite flori. Intrarea este gratuită şi se face pe bază de invitaţie ce poate fi ridicată de la sediul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu (Strada Crişan, nr. 3) sau de la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu (Centrul pentru Informarea Cetăţenilor).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here