Concert Holograf, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu

2654

Formația Holograf va susține un concert la Târgu Jiu, în prima parte a lunii viitoare. Evenimentul va fi găzduit de Sala Sporturilor și va avea loc în seara zilei de 8 decembrie, de la ora 19:30. Biletele de intrare la concert pot fi cumpărate de pe site-ul Sublime și prețul acestora este cuprins între 84,95 și 180,95 lei, în funcție de locurile pe care participanții doresc a le ocupa în sală.
”Holograf revine cu un concert de vis! Holograf, cea mai mare trupă din istoria rockului românesc, va cânta marile hituri lansate în cei peste 40 de ani de carieră, dar și câteva cântece de pe noul lor album numit ”Cum bate inima ta”. Vino să te bucuri de muzica pe care o iubești și care ți-a adus mereu liniște și bucurie”, au transmis organizatorii evenimentului.
Concertul de la Târgu Jiu face parte din turneul de promovare al trupei Holograf pentru cel mai recent album, intitulat ”Cum bate inima ta”, iar evenimente similare sunt programate în mai multe orașe din România.
Izabella Molnar

2 COMENTARII

  1. Măi holografistilor, nu vi se pare cam piperat prețul biletului. Sigur, sala este mică, nu intră multi în ea, și trebuie să vă scoateți și voi cheltuielile și să rămâneți cu ceva, dar parca este prea mult 20 sau 35 de euro pe criza asta .Este de preferat să aveți 5-600 de oameni cu 15-16 euro biletul, decât 200-250 cu 25 euro biletul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here