Concert de Crăciun al Lyrei Gorjului

449

2Lyra GorjuluiFilarmonica ”Lyra Gorjului” a susţinut sâmbătă, 18 decembrie, un concert dedicat Naşterii Mântuitorului. Spectacolul a fost găzduit de Sala Maură a Prefecturii Gorj, printre oficialităţile prezente aflându-se şi domnul Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Deşi acţiunea a fost devansată cu o zi, publicul fidel şi-a făcut simţită prezenţa, membrii orchestrei bucurându-se de aplauzele acestuia. Dirijorul serii a Lyra Gorjuluifost profesorul Ilie Cetean de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice ”Constantin Brăiloiu”, prezentarea programului revenindu-i, ca de fiecare dată, doamnei profesor, Mihaela-Sanda Popescu, de la acelaşi liceu.

Programul a cuprins lucrări de factură cultă, precum: Fantezia ”Carmen” de Georges Bizet – Scedrin, urmat de Cvintetul de suflători al Liceului de Muzică aflat sub îndrumarea profesorului Florin Dumitrescu, care a interpretat ”Alleluia” din Motetul op. 165 de W.A. Mozart, urmat de un program de colinde din repertoriul internaţional.

Publicul s-a mai putut delecta cu Valsul nr. 2 din Suita de varietăţi nr. 1, de Dimitri Şostakovici, cu valsul ”Valurile Dunării”, a compozitorului Iosif Ivanovici, acestea fiind urmate de o suită de polci şi valsuri aparţinând familiei Strauss – Johann Strauss junior şi Johann Strauss senior.

Programul s-a încheiat cu binecunoscutul Marş Radetzky compus de Johann Strauss tatăl, împreună cu urarea domnului director al Şcolii Populare de Artă Tg-Jiu, Viorel Gîrbaciu, totodată şi susţinătorul de bază al filarmonicii, pentru un Nou An mai bun şi Sărbători Fericite!

Eugenia-Liliana Ştefănescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here