Concedii planificate din timp, la Ambulanță

519

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj face față cu brio solicitărilor din această perioadă, după cum confirmă managerul Marinică Niculescu. Acesta spune că angajații SJA și-au planificat din timp concediile, astfel încât turele să fie asigurate fără probleme.

Perioada concediilor estivale a început și la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj, însă nu se pune problema ca activitatea unității să fie periclitată pe timpul verii. “Am programat concediile încă de la începutul anului, astfel încât să nu avem probleme cu asigurarea turelor. Până în prezent am reuşit să facem faţă şi nu se pune problema să nu ne descurcăm şi pe viitor”, confirmă Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj.
Din fericire, nu s-a înregistrat o creștere a numărului solicitărilor la SJA Gorj, chiar dacă județul nostru a fost, timp de câteva zile, sub caniculă. Conducerea Ambulanței Gorj spune că nu vor fi probleme nici în perioada următoare, planificarea echipajelor făcându-se lunar pe timpul verii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here