Centrul de Expertiză Europeană – Europuls implementează în perioada 7 martie 2023 – 6 noiembrie 2024 proiectul ,,Comunitatea tinerilor lideri europeni”, finanțat de Comisia Europeană prin intermediul Programului ERASMUS+.
Proiectul își propune să ajungă în mod direct la 250 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani, implicați activ în societate sau începători în lumea voluntariatului, din comunități cu oportunități limitate de dezvoltare, care doresc să se dezvolte pe sine și pe comunitatea lor.
Pe lângă cei 250 de tineri implicați în mod direct în activități, peste 300 de tineri vor participa în activități de diseminare a informației.
Tipurile de activități întreprinse prin proiect vor presupune, între altele, recrutarea celor 50 de tineri care vor face parte din Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni și o sesiune de formare ,,EU și UE!” care se va desfășura timp de 4 zile la Târgu-Jiu, Capitala Tineretului din România 2023, unde cei 50 de tineri recrutați vor beneficia de sesiuni de training cu experții Europuls – Centrul de Expertiză Europeană.
Forumul Valorilor Europene, eveniment care se va derula pe parcursul a 4 zile, va consta într-un schimb de bune practici, în centralizarea nevoilor tinerilor din comunități și a celor identificate de cei din rețea, dar și într-un dialog cu decidenții la nivel european.
De asemenea, programul de mentorat online va viza 10 întâlniri lunare cu cei 50 de participanți, unde vor fi invitați decidenți de la nivel național și european, experți, reprezentanți ai societății civile și mediului privat, mediul academic, cu care tinerii să discute despre subiecte actuale importante.
„Proiectul are rolul de a demonstra faptul că tinerii au puterea de a contribui la întărirea democrației și interiorizarea valorilor europene în România și încurajează informarea, acțiunea la nivel local și promovează dialogul între tineri și decidenți, experți, reprezentanți ai societății civile.
Mai mult, clasează tinerii ca fiind principalul pilon al întăririi valorilor europene și participării al comunității la procesul de luare al deciziilor”, anunță Centrul de Expertiză Europeană – Europuls.
I.I.