De un sfert de veac, la Ciuperceni, oamenii locului, gospodari și credincioși, sărbătoresc Sfântul mucenic Trifon, ocrotitor binecuvântat al holdelor, viței de vie și livezilor, mărturisitor jertfelnic cu darul minunilor și tămăduirea bolilor, la 1 februarie, prin orice vreme, cu nămeți de zăpadă, ger la -18 grade C, zloată…
Pe fond de spirit creștin de sărbătoare tradițională, întreruptă între anii 1940-1993 din pricini de război și ideologie păgubitoare, renaște o însuflețită și inimoasă “ramură” de manifestare comunitară “Focuri peste zăpezi – Calea zorilor”, cu dimensiuni religioase, culturale și laice, rezonând la nivel județean și regional prin îndrăgirea Datinei și a unui proiect ambiental, artistic-spiritual în legătură cu Biserica – monument istoric (1737) din Văieni poziționată mirific pe locuri sfințitoare ce atrag și îndeamnă la gânduri luminoase, rostiri bine cumpănite și fapte vizibile simbolizând eternitatea credinței umane.
Ne simțeam îndatorați Neamului nostru iubitor de muncă și limpezime sufletească, prin mama Domnica, femeie dârză, luptătoare încercată de asprimea și drama vieții sale.
Astfel, din nevoi lăuntrice, frații Fometescu, fiecare a înălțat câte o Troiță, reprezentare ființială de apropiere și dăruire în cele sfinte și nepieritoare – Sfântul Trifon – Calea Zorilor, Focuri peste zăpezi, asemeni unor “clipe astrale” îmblânzite prin evlavia și înțelepciunea preoților Alexandru E.Cornoiu și preotului paroh Dumitru Giurescu, la a doua renaștere, se află la ediția jubiliară, a 25-a.
Dar, surprinzător, această stare de fapt spirituală și culturală, eveniment zonal ce însuflețește ca prin semn de lumină primăvăratică tineri și bătrâni, Școală și Biserică, numeroși oameni veniți din alte localități, într-un pelerinaj de a vedea și simți ritualul de sfințirea apei tămăduitoare și deschiderea de taine sufletești, această aspirație la sărbătoare și bucurie se află într-un moment de cumpănă potrivnică.
Mare ciudățenie și provocare, ispită nemeritată. Cel “ales” în fruntea obștei, în noul ciclu administrativ local, se desparte de chiar satul său natal, Văieni, de freamătul unei comunități școlare și religioase, care aspiră la frumusețe și armonie între oameni. Câtă voioșie era, în urmă cu doar câțiva ani, pe vremea răposaților Ion Tăloi, Dumitru Covrig, Nicolae Buriu, Gogu Bajmatără etc., după slujba religioasă, la petrecerea cu lăutari și agapă tradițională cu țuică fiartă, cârnați și lacrimi de mulțumire pentru cele date să se întâmple. De ce această atitudine și îngrijorare?!
E greu de înțeles cum primarul actual se opune valorilor tradiționale și spiritului arhaic comunitar. De ce înclină spre răceala dezbinării, de ce se opune unei curgeri firești în relațiile umane, obiceiului de a fi solidari, uniți în credință și libertate?
Mai mult, sărbătoarea comunitară de Sfântul Trifon, potrivit tradiției și agendei culturale a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, se află în organizarea Căminului Cultural și a Primăriei – Consiliului Local Ciuperceni, a Bisericii, a Școlii și a unei fundații culturale. Refuzul primarului de a fi parte la Sărbătoarea și bucuria oamenilor pe care îi reprezintă (nefiind prima dată) este un semn rău pentru comunitate. Cei mai dificili inși sunt cei care ignoră sentimentele și faptele celorlalți semeni. Ignoranța este un păcat gata să atragă alte nelegiuiri.
Cineva, a zis-o: ignoranța “activă” este o nenorocire uriașă care costă mai mult decât educația…
De bună seamă, se știe că “beția puterii” este distrugătoare, iar ignoranții sunt orgolioși, egoiști și păcătoși.
Mândria, deseori în legătură cu puterea, ascunde alte suferințe, frustrări, vanitate, trufie, aroganță, efecte imprevizibile.
Orgoliul devine un mare rău împotriva căruia trebuie să avem credința și curajul să luptăm, să ne împotrivim.
Nerecunoștința pare să fie rudă cu acel orgoliu nejustificat. În funcțiile publice este nevoie de demnitate, prestigiu, caracter, atitudine flexibilă, înțelegătoare.
Spiritul benefic comunitar se bizuie pe oameni destoinici cu înaltă conștiință, pe autoritate morală cu valori și acțiuni demne. Această poveste este o mărturisire dureroasă. Dar, devine necesar să fie înțeleasă, fiindcă nu mai dorim o întrerupere de Sărbătoare, ca timp benefic nevătămat în folosul celor cu suflete curate.
Nădăjduim să ne respectăm și să ne prețuim, chiar în condiții de atitudine critică, de firești tensiuni creative pentru înălțare și propășire a satelor noastre.
Doamne ajută, cu îndemn la înțelegere și bunăvoire!
Doru V.Fometescu
