Comunicatul oficial al DSV Gorj legat de vânzarea de carne de porc infestată cu pestă, la Târgu Jiu

2310

“În contextul apariției a două focare de pestă porcină africană în exploatații de suine aparținând unor operatori din județele Olt și Argeș, care au furnizat porci către un abator din jud. Vâlcea și ulterior, în rețeaua de comercializare a orașului Tg-Jiu, vă informăm că în intervalul 16 –
21.10.2019 s-au primit 4 loturi de carcasă de porc în 4 unități de comercializare cu amănuntul care s-au comercializat integral către consumatorul final înainte de primirea informațiilor prin sistemele specifice de comunicare a notificărilor.
Menționăm că loturile de carcasă de porc au fost declarate cu risc de contaminare cu PPA, deoarece porcii au fost sacrificați în abator anterior declarării oficiale a PPA în cele 2 exploatații din județele Olt și Argeș, iar examenele ante-mortem și post mortem efectuate în abatorul din județul
Vâlcea nu au identificat semne clinice, respectiv modificări anatomopatologice care să suspicioneze PPA. De asemenea loturile de carne furnizate în județul nostru au fost însoțite de documente fiscale și
certificate de sănătate publică veterinară emise de medici veterinari oficiali
din județul Vâlcea. În toate inspecțiile desfășurate în unitățile (supermarket, măcelărie, carmangerie) aflate pe lista de distribuție, s-au dispus măsuri de curățenie și dezinfecție a tuturor spațiilor și echipamentelor, iar într-o măcelărie s-a
aplicat o amendă contravențională conform HG 985/2005, în valoare de
10.000 RON pentru neîntreținerea spațiilor, utilajelor, echipamentelor și termen de remediere a neconformităților”, se arată în comunicatul transmis de Nicolae Călescu, directorul executiv al DSVSA Gorj.

2 COMENTARII

  1. Calescule,cata spaga lunara iti iei in produse de carne si bani de la administratori halei din Piata Centrala?Tu ai D.zeu?Tu iei spaga mai mare tocmai cand sunt asemenea nemernici cu carne infestate…jegule…Calescu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here