Comunicat de presă PNL Gorj

492

<<Locatarii a două blocuri de locuințe sociale din municipiul Motru – C7 și C3 sunt terorizați de ploșnițe, motiv pentru care au solicitat sprijinul Primăriei Municipiului Motru, instituție care are în administrare, prin Direcția Publică Motru, locuințele respective. În cele 2 de unități locative locuiesc familii cu copii, iar ploșnițele reprezintă un adevărat pericol pentru sănătatea oamenilor, existând, totodată, riscul  extinderii și în alte zone ale orașului. În urma numeroaselor sesizări depuse de către locatarii celor două cămine sociale din municipiul Motru, cu privire la existența ploșnițelor în respectivele locuințe, primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a inițiat un proiect de hotărâre pentru stabilirea unui regulament de efectuare a unor servicii de dezinsecție în locuințele respective, de către serviciul de specialitate din subordinea primăriei. Proiectul de hotărâre a fost pus pe ordinea de zi a ședinței ordinare de consiliu local din data de 26 iulie a.c., dar și a ședinței de îndată, convocată ieri, 30.07 a.c. La ambele ședințe, proiectul de hotărâre a fost respins de majoritatea PSD-PSRo din Consiliul Local Motru. Prin acest vot iresponsabil împotriva proiectului de hotărâre,  consilierii PSD și cei ai PSRo au decis că cele aproape 100 de familii care locuiesc în căminele sociale, trebuie să fie expuse pericolului de a contacta diverse boli transmise de acești dăunători, cea mai frecventă fiind hepatita B. Specialiștii susțin că ploșnițele pot transmite, pe lângă virusul hepatitei B și pe cel al hepatitei C , dar și HIV și pot provoca boli de piele. Acest lucru nu i-a determinat, însă pe consilierii PSD și PSRo să vină în sprijinul oamenilor, dimpotrivă. Prin votul împotriva efectuării acțiunii de dezinsecție, consilierii PSD și PSRo încalcă inclusiv Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei, care la  Art. 2 prevede că ”Normele de igiena si sanatate publica sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unitatile din sistemul public si privat, precum si pentru intreaga populatie.”, iar la  Art. 3 că ”Nerespectarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei atrage raspunderea disciplinara, administrativ-materiala, civila ori, dupa caz, penala, in sarcina persoanelor vinovate de abaterile savarsite.”

Reamintim consilierilor locali ai PSD și PSRo că Legea administrației publice locale nr. 215/2001, actualizată, prevede că în exercitarea atribuțiilor, consiliul local: asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local, inclusiv în privința sănătății, dar pe lângă ignorarea atribuțiilor care le revin, conform legii, aleșii PSD și PSRo din Consiliul Municipal Motru duc la cote inimaginabile batjocura la adresa motrenilor. Consilierii PSD și PSRo trebuie să plece, pentru că pun în pericol sănătatea oamenilor din Motru! Solicităm liderilor județeni ai celor două partide, în special președintelui PSD Gorj – Florin Cîrciumaru și președintelui PSD Motru – Dorin Hanu să se implice, în caz contrar fiind părtași la această ticăloșie pe care o comit colegii lor de partid împotriva cetățenilor din municipiul Motru>>, se arată în comunicatul transmis în această după amiază de către reprezentanții PNL Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.